Atunci când inima unei persoane încetează brusc să mai bată, fiecare secundă contează. Un nou studiu sugerează că o simplă schimbare a locului în care respondenţii de urgenţă plasează plăcuţele defibrilatoare ar putea face o diferenţă crucială atunci când vine vorba de salvarea de vieţi.
Cercetătorii de la Universitatea de Sănătate şi Ştiinţă din Oregon (OHSU) au descoperit că plasarea plăcuţelor defibrilatoare într-o „poziţie anterior-posterior (AP)” - ceea ce înseamnă plasarea unei plăcuţe pe partea din faţă a pieptului şi a uneia pe partea din spate. - poate fi mai eficientă decât poziţia tradiţională anterior-laterală (AL), în care ambele plăcuţe sunt plasate pe partea din faţă a pieptului.
Rezultatele studiului OHSU sugerează că plasarea plăcuţelor de defibrilare în faţă şi în spate ar putea îmbunătăţi rata de supravieţuire gravă - mai puţin de una din 10 persoane la nivel naţional.
Studiul, publicat în JAMA Network Open, a analizat 255 de pacienţi care au suferit un stop cardiac în afara spitalului cu un ritm cardiac „şocabil” (FV / TV fără puls). Acestea sunt cazuri în care inima nu pompează eficient, dar are încă o activitate electrică care poate fi corectată cu un şoc de la un defibrilator.
Schimbarea poziţiei tampoanelor a făcut o diferenţă remarcabilă. Pacienţii care au primit şocuri de defibrilator folosind poziţia AP au avut de 2,64 ori mai multe şanse să obţină o revenire a circulaţiei spontane (ROSC) - în esenţă, inima lor a început să bată din nou singură - în comparaţie cu cei cu tampoane poziţionate AL, potrivit unui comunicat al OSHU.
Această diferenţă ar putea fi critică. În timp ce 74,1% dintre pacienţii cu plasarea tampoanelor AP au obţinut ROSC la un moment dat în timpul tratamentului, doar 50,5% dintre cei cu plasarea AL au reuşit. Aceasta este o diferenţă de aproape 25% în şansa de a reporni inima unui pacient.
„Cu cât o persoană se află mai puţin timp în stop cardiac, cu atât mai bine”, spune dr. Joshua Lupton, autorul principal al studiului şi profesor asistent de medicină de urgenţă la facultatea de medicină a OHSU, într-un comunicat.
„Cu cât creierul are un flux sanguin scăzut mai mult timp, cu atât scad şansele de a avea un rezultat bun”, adaugă medicul.
Studiul a constatat, de asemenea, că plasarea AP părea să funcţioneze mai bine pentru pacienţii mai grei. Pe măsură ce greutatea pacientului a crescut, eficacitatea plasării AL a scăzut, în timp ce plasarea AP a rămas în mod constant eficientă.
Aceste constatări contestă recomandările actuale.
Consiliul European de Resuscitare recomandă plasarea AL ca poziţie la alegere, în timp ce ghidurile Asociaţiei Americane a Inimii sugerează că oricare dintre poziţii este rezonabilă.
Acest studiu indică faptul că plasarea AP ar putea fi cea mai bună alegere.
„Cheia este că dorim ca energia să treacă de la un tampon la celălalt prin inimă”, explică autorul principal dr. Mohamud Daya, profesor de medicină de urgenţă la OHSU.
El spune că plasarea plăcuţelor în faţă şi în spate creează efectiv un „sandviş” în jurul inimii, crescând astfel probabilitatea ca şocul curentului electric să fie livrat complet organului.
Deşi studiul nu a găsit diferenţe semnificative în ceea ce priveşte ratele de supravieţuire pe termen lung între cele două poziţii ale tampoanelor, probabilitatea crescută de a obţine ROSC cu plasarea AP ar putea schimba regulile jocului. Fiecare minut fără o bătaie a inimii scade şansele de supravieţuire ale unei persoane, astfel încât orice ajută la repornirea mai rapidă a inimii ar putea salva mai multe vieţi.
Rezumatul cercetării
Cercetătorii au analizat datele provenite de la 255 de pacienţi care au suferit stopuri cardiace în afara unui cadru spitalicesc. Aceştia au comparat rezultatele obţinute de pacienţii la care defibrilatoarele au fost plasate în poziţia AP (158 de pacienţi) faţă de poziţia AL (97 de pacienţi).
Ei au utilizat metode statistice pentru a ţine seama de alţi factori care ar putea afecta rezultatele, cum ar fi vârsta pacientului, şi cât de repede au sosit serviciile de urgenţă.
Rezultate
Principala constatare a fost că pacienţii cu poziţionare AP au fost de 2,64 ori mai susceptibili de a obţine ROSC decât cei cu poziţionare AL. Această diferenţă s-a menţinut chiar şi după luarea în considerare a altor factori. De asemenea, cercetătorii au constatat că plasarea AP pare să funcţioneze mai bine în cazul pacienţilor mai grei, în timp ce poziţionarea AL devine mai puţin eficientă pe măsură ce greutatea pacientului creşte.
Limitările studiului
Studiul a fost observaţional, ceea ce înseamnă că cercetătorii nu au putut controla ce poziţionare a plăcuţelor defibrilatorului au primit pacienţii, ceea ce ar putea afecta rezultatele. De asemenea, studiul a fost efectuat cu un singur serviciu medical de urgenţă într-o singură regiune, astfel încât rezultatele ar putea să nu fie aplicabile la nivel generalizat. De asemenea, cercetătorii s-au bazat pe estimările respondenţilor de urgenţă privind greutatea pacienţilor, care ar putea, de asemenea să nu fie perfect exacte.
Concluzii
Cercetătorii sugerează că plasarea plăcuţelor defibrilatoare într-o „poziţie anterior-posterior (AP)” ar putea fi mai eficientă deoarece creează o cale mai bună pentru trecerea curentului electric prin inimă.
Ei subliniază că, deşi acest studiu arată un beneficiu clar în ceea ce priveşte repornirea inimii, sunt necesare mai multe cercetări pentru a vedea dacă acest lucru se traduce prin rate mai bune de supravieţuire pe termen lung. Autorii subliniază, de asemenea, că rezultatele ar putea fi deosebit de importante pentru pacienţii care nu răspund la încercările iniţiale de defibrilare cu plasarea plăcuţelor defibrilatorului în poziţia tradiţională anterior-laterală.
