Un nou potenţial medicament pentru ameliorarea simptomelor menopauzei furnizează rezultate pozitive în testele clinice avansate

Un nou potenţial medicament pentru ameliorarea simptomelor menopauzei furnizează rezultate pozitive în testele clinice avansate

Un candidat de medicament împotriva bufeurilor asociate menopauzei a obţinut rezultate favorabile într-un studiu de fază III şi va fi înaintat pentru obţinerea autorizaţiei de punere pe piaţă din partea autorităţilor de reglementare din domeniul sănătăţii.

Grupul farmaceutic german Bayer a anunţat marţi, într-un comunicat, rezultate pozitive ale medicamentului său pentru tratamentul simptomelor vasomotorii (VMS) moderate până la severe, asociate menopauzei, într-un studiu de fază III.

Împreună cu datele din două studii anterioare, OASIS 1, 2, 3, care au dovedit că medicamentul experimental a ameliorat simptomele VMS, cunoscute şi sub numele de bufeuri asociate menopauzei, Bayer ar urma să depună cereri la autorităţile de reglementare din domeniul sănătăţii, pentru aprobarea autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentului.

Compania germană a declarat că medicamentul său candidat, elinzanetant, care a fost testat în studiul OASIS 3, a furnizat date privind eficacitatea şi siguranţa pe termen lung care susţin cererea de autorizare pentru punerea pe piaţă a tratamentului.

Medicamentul experimental cu administrare orală, o dată pe zi, este primul antagonist dublu al receptorilor de neurokinină-1,3 (NK-1,3), aflat în stadiu avansat de dezvoltare clinică pentru tratamentul non-hormonal al VMS asociat cu menopauza.

În cursa medicamentelor non-hormonale pentru ameliorarea simptomelor menopauzei, Bayer se află în urma japonezilor de la Astellas, care anul trecut au obţinut aprobarea autorităţilor de reglementare din Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) pentru un tratament similar, fezolinetant, cunoscut sub numele de marcă Veoza, informează Reuters.

Un alt compus similar, dezvoltat de compania americană Acer Therapeutics, nu a reuşit să amelioreze bufeurile într-un studiu aflat la jumătatea stadiului de dezvoltare, anul trecut.

viewscnt