VIDEO O abordare terapeutică de pionierat se arată promiţătoare în cazul cancerelor greu de tratat. Ar putea revoluţiona modul în care este tratat cancerul?

VIDEO O abordare terapeutică de pionierat se arată promiţătoare în cazul cancerelor greu de tratat. Ar putea revoluţiona modul în care este tratat cancerul?

O nouă abordare, utilizată cu succes pentru prima dată pentru a ghida tratamentul pacienţilor cu cancer pediatric recidivat.

Cercetătorii au dezvoltat o abordare funcţională pentru medicina de precizie care vizează cancerul prin combinarea testelor genetice cu o nouă modalitate de testare a medicamentelor individuale pe mostre de tumori.

Rezultatele studiului clinic au fost publicate joi, în revista Nature Medicine.

Această abordare combinată, dezvoltată de Diana Azzam, cercetător în domeniul cancerului la Universitatea internaţională din Florida, Statele Unite, a fost utilizată cu succes pentru prima dată pentru a ghida tratamentul pacienţilor cu cancer pediatric recidivat, în colaborare cu First Ascent Biomedical şi dr. Maggie Fader de la Centrul pentru cancer şi Institutul pentru boli ale sângelui din cadrul spitalului pediatric Nicklaus din Miami.

Potrivit rezultatelor, 83% dintre copii au prezentat îmbunătăţiri, inclusiv un băieţel, în vârstă de 8 ani, a cărui leucemie recidivată a fost tratată cu succes prin noua abordare ghidată de Azzam.

„Rezultatele sunt importante, deoarece cancerul care revine este mult mai greu de tratat. Să vedem îmbunătăţiri la 83% dintre pacienţi este incredibil de promiţător", a declarat Azzam, profesor asistent de ştiinţe ale sănătăţii mediului la Colegiul pentru Sănătate publică şi asistenţă socială FIU Robert Stempel şi membru al consiliului de administraţie al Societăţii pentru medicina funcţională de precizie, care a condus studiul.

„Acesta ar putea fi modul în care am putea transforma cancerul într-o boală controlabilă".

Aproximativ 2 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer în Statele Unite în fiecare an, potrivit Institutului Naţional de Cancer. Se aşteaptă ca aproape 30% (peste 600.000) dintre aceşti americani să moară.

Abordare revoluţionară

Abordarea de pionierat a dr. Azzam are câteva avantaje faţă de procesele existente în medicina de precizie, inclusiv rezultate mai rapide şi mai multe opţiuni de tratament pentru medici.

Abordarea presupune prelevarea unei mostre de sânge sau de tumoră şi îmbogăţirea şi procesarea celulelor canceroase în laborator într-un mod care seamănă foarte mult cu modul în care acestea ar creşte în mod normal în organism.

[ot-video][/ot-video]

Apoi, cancerul este expus la peste 120 de medicamente aprobate de autoritatea americană de reglementare în domeniul sănătăţii, FDA, inclusiv la medicamente împotriva cancerului şi non-cancerigene.

Aceste medicamente pot fi, de asemenea, testate în diverse combinaţii recomandate de echipa clinică, pentru a fi identificate cele mai bune care pot distruge cancerul.

Întregul proces durează aproximativ o săptămână.

„Abordarea laboratorului Azzam elimină presupunerile şi oferă o listă a celor mai eficiente medicamente cu care oncologul poate lucra", a declarat decanul Colegiului Stempel, Tomás R. Guilarte, care este, de asemenea, unul dintre autorii articolului publicat în revista Nature Medicine.

Potrivit acestuia, abordarea accelerează înţelegerea cu privire la ce tratamente împotriva cancerului funcţionează cel mai bine pentru pacienţi şi nevoile lor specifice.

Noua abordare a ajutat un pacient pediatric să ajungă la remisie. Ar putea revoluţiona modul în care este tratat cancerul?

La vârsta de 3 ani, Logan Jenner a fost diagnosticat cu leucemie mieloidă acută. A primit chimioterapie şi transplant de măduvă osoasă. Cancerul a revenit 14 luni mai târziu.

Medicul oncolog al băieţelului l-a înscris în studiul clinic.

„Ceea ce este unic este faptul că este uşor şi rapid să obţinem rezultate asupra celui mai optim regim de tratament, astfel încât să putem acţiona cât mai repede", a declarat medicul oncolog al băiatului, dr. Fader, care este angajat la Servicii medicale KIDZ şi îngrijeşte pacienţii de la spitalul pediatric Nicklaus.

„Acest lucru este important, deoarece vorbim despre un copil cu cancer a cărui stare se agravează pe zi ce trece".

Rezultatele testelor au dezvăluit ce combinaţie de medicamente ar putea funcţiona bine pentru copil. La fel de valoroase, rezultatele au indicat faptul că Idarubicina, cunoscută pentru că provoacă toxicitate cardiacă la doze foarte mari, ar putea fi eliminată fără a avea un impact asupra eficacităţii tratamentului.

„În acest studiu de fezabilitate, am reuşit să arătăm că ceea ce funcţionează în laborator funcţionează şi pe tumora unui pacient", a declarat dr. Azzam într-un comunicat al universităţii din Florida.

La treizeci şi trei de zile după începerea tratamentului ghidat de această nouă abordare, băieţelul a ajuns la remisie - faţă de 150 de zile cât a durat anterior. Doi ani mai târziu, băiatul este în continuare liber de cancer.

Dintre cei 19 pacienţi care au participat, şase au primit tratament ghidat de rezultatele lui Azzam şi cinci, printre care şi Logan, au prezentat rezultate îmbunătăţite în ceea ce priveşte supravieţuirea pe parcursul studiului.

[ot-video][/ot-video]

Ce urmează

Acest studiu este deosebit de relevant, spun specialiştii, deoarece majoritatea participanţilor erau membri ai populaţiilor etnice minoritare, care pot avea răspunsuri diferite la medicamentele aprobate de FDA.

Dr. Azzam conduce, de asemenea, un proiect de cercetare finanţat de Institutul Naţional pentru Sănătatea Minorităţilor şi Disparităţi în Sănătate, ca parte a Centrului de Cercetare în Instituţii Minoritare al FIU, pentru a reduce disparităţile de sănătate la pacienţii cu cancer la copii.

Sunt în curs de desfăşurare studii clinice mai ample de tratament personalizat al cancerului pentru copii şi adulţi.

Cu fonduri de 2 milioane de dolari din partea statului Florida, laboratorul dr. Azzam este pregătit să devină primul la scară largă, certificat la nivel federal, dedicat testării funcţionale a medicamentelor împotriva cancerului.

Foto: dr. Azzam şi Logan, Universitatea din Florida, aprilie 2024.

viewscnt