INTERVIU Dr. Carmen Stentel, medic de laborator: În România, testarea genetică și biologia moleculară nu sunt o rutină

INTERVIU Dr. Carmen Stentel, medic de laborator: În România, testarea genetică și biologia moleculară nu sunt o rutină
mai 05 08:30 2020 Timp citire articol: 7 minut(e)

Dr. Carmen Stentel este medic primar  în specialitatea medicină de laborator la Centrul Clinic de Boli Reumatismale ,,Dr. Ion Stoia” din București, spital în care sunt îngrijiți pacienți cu afecțiuni autoimune, pentru care evitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 este absolut necesară, deoarece sistemul de apărare al organismului este afectat atât prin natura bolii cât și din cauza medicației specifice. În ceea ce privește testarea pentru COVID-19, medicul este de părere că ,,suntem departe de a recolta oricui dorește, în stradă, pe principiul ,,drive-in”, așa cum se face în multe locuri din America”. Citiți în Exclusivitate pentru 360medical.ro un interviu cu dr. Carmen Stentel despre sensibilitatea testelor de biologie moleculară pentru noul coronavirus și despre erorile care pot surveni și pot influența rezultatele.

Mai mulți medici care tratează pacienți de COVID-19 au povestit că au avut cazuri în care au obținut rezultate de laborator negative, deși la examenele CT leziunile erau tipice pentru COVID-19. Plecând de la aceste experiențe clinice, medicii belgieni au decis chiar să meargă în paralel și cu testare PCR pentru COVID-19 și cu examinare CT low dose la pacienții suspecți de noul coronavirus, susținând că testul PCR este fidel în proporție de 60-70% atunci când testul este efectuat analizând aspirat din sonda de intubație și în jur de 40% dacă este luat din nazofaringe.

Ce părere aveți despre aceste procente și despre rezultatele negative al testului PCR?

Nu numai atunci când vorbim despre testele de biologie moleculară pentru noul coronavirus, pentru orice determinare de laborator există cel puțin două caracterisitici esențiale care trebuie luate în considerarea întotdeauna atunci când interpretezi un rezultat de laborator: sensibilitatea și specificitatea. Ambele se exprimă în procente și foarte rar valorile sunt cele ideale, de 100%.

Sensibilitatea este aceea care, făcând diferența între 100% și valoarea declarată, apreciază riscul de a obține un rezultat fals negativ, adică să treci pe lângă diagnostic prin neidentificarea cauzei. Specificitatea este aceea care, făcând diferența între 100% și valoarea declarată, apreciază riscul de a obține un rezultat fals pozitiv, adică să treci pe lângă diagnostic prin identificarea altei cauze decât cea reală.

În cazul metodelor standardizate, mai rar avem de-a face cu o eroare de determinare, mai degrabă este o eroare de interpretare a rezultatului, adică nu ai ținut cont de limitele metodei, de condițiile de recoltare, de fiziopatologia bolii, care ne învață stadiile unei boli și modul de depistare a cauzei analizând diferite produse biologice în dinamică, adică în diverse momente ale evoluției unei afecțiuni.

Orice rezultat de laborator se interpretează în context clinic și paraclinic, adică în corelație cu simptomatologia, semnele bolii și alte teste și investigații, printre care și computertomografia (CT). Concret, dacă ne referim strict la virusul SARS-CoV-2, sunt mai multe categorii de persoane testate:

  • La persoanele asimptomatice sau cu boală manifestă aflată la debut se preferă ca analiza să se facă din secreție recoltată la nivelul nazofaringelui (tamponul se introduce prin nas, cât mai profund, plus sau minus exsudat orofaringian (din gât). Se pare că recoltarea și analiza concomitentă a celor două produse biologice cresc șansele de a depista mai repede virusul.
  • La cazurile cu severitate ridicată, din momentul în care infecția ,,a coborât” la nivelul căilor respiratorii inferioare (bronhii și alveolele pulmonare), șansa de a identifica prezența virusului în probele recoltate din nas și gât scad, iar recoltarea  aspiratului endo-traheal sau a lavajului bronho-alveolar nu e la îndemâna oricui. Tusea este seacă la început și când devine productivă, adică putem obține spută, s-ar putea să fie târziu.

Apariția pneumoniei este semnalată prin metode imagistice, ecografia, computertomogafia sau chiar banala radiografie toracică. CT-ul depistează mai repede imaginile specifice la nivelul plămânilor și rolul său este major în identificarea formelor severe de boală, chiar și în absența depistării virusului în secreții.

Sunt oameni care nu vor face simptomatologia, dar vor transmite virusul unora dintre cei cu care intră în contact neprotejați. Aceasta este rațiunea comună pentru testarea în masă, dar și pentru distanțarea socială, ca și a diverselor forme de protecție (folosirea dezinfectanților, mască, mănuși, etc); dacă nu ne îmbolnăvim noi, punem în pericol viața unor persoane mai sensibile!

În ce măsură laboratoarele din România erau pregătite pentru o astfel de avalanșă precum pandemia de coronavirus?

Anterior pandemiei, în România existau câteva centre specializate în genetică și biologie moleculară, fără să fim pregătiți pentru testarea în masă. Nici un sistem medical din lume, oricât de puternic, nu a fost dimensionat și pregătit pentru situația în care se îmbolnăvește toată lumea! S-a văzut că nimeni nu a fost pregătit cu adevărat, noi cu atât mai puțin.

Capacitatea de testare este condiționată de numărul analizoarelor și tipul acestora, numărul persoanelor calificate și aprovizionarea cu reactivii și consumabilele necesare recoltării și procesării probelor. Cu privire la echipamente, eu personal nu cunosc numărul total al aparatelor din România. La noi, testarea genetică și biologia moleculară nu sunt o rutină. Genetica și biologia moleculară au fost considerate o nișă, cu aplicabilitate mai mult în oncologie, boli infecțioase și pe alocuri în diagnosticul unor boli rare.

Testarea genetică presupune două etape distincte: extracția materialului genetic – în situația SARS-CoV-2 extracția ARN-ului viral – urmată de detecția și identificarea acestuia. Pentru fiecare etapă sunt aparate distincte. Tind să cred că majoritatea sistemelor de testare din România erau de capacitate mică și puține centre aveau sisteme pentru extracția automată. Făcându-se extracția manual, timpul necesar până la obținerea rezultatului final a crescut mult.

Mobilizarea a fost mare în condițiile date. În dorința de a crește capacitatea de testare, au fost cooptate toate laboratoarele, oriunde ar fi fost ele: din universități, colective de cercetare, s-a apelat chiar și la cele din Direcțiile Sanitare Veterinare. Au fost cumpărate și echipamente noi. Însă cu privire la acestea, precum și la achiziția de reactivi, cred că pe lângă criteriile preț și calitate, a fost esențial termenul de livrare. Degeaba găseai un furnizor ieftin și bun care să trimită produsele, în cel mai bun caz, la vară. Țările producătoare de astfel de echipamente și reactivi au putut să reacționeze mult mai prompt și mai eficient. Să vă dau doar exemplul Coreei de Sud: la o populație de circa 50 milioane de oameni, au douăsprezece – 12! – laboratoare. Fiind unul dintre marii producători de echipamente și reactivi, mă îndoiesc că fac pe undeva extracția manual în scop diagnostic. Ce să mai spunem despre SUA! Marii producători mondiali de reactivi au înregistrat întâi acolo kit-urile de testare, abia ulterior au obținut marca CE, care permite utilizarea în Europa.

Acum avem – cu siguranță – un număr mult mai mare de laboratoare, dar nu am putut ajunge la capacitatea lor de testare oricât ne-am fi dorit. Suntem departe de a recolta oricui dorește, în stradă, pe principiul ,,drive-in”, cum am văzut că se face în multe locuri din America.

S-a vorbit mult despre creșterea capacității de testare în România. Ce presupune asta din punct de vedere al personalului de laborator?

Procesul de testare este o treabă de echipă. Pentru a nu exista erori, echipa trebuie să funcționeze corect, de la persoana care achiziționează și pregătește materialele necesare, asistenta care recoltează, specialistul care pipetează și medicul care interpretează și eliberează rezultatul.

V-am vorbit de cele două mari etape distincte, cu câțiva pași intermediari: extragerea ARN-ului, măsurarea concentrației și verificarea conținutului de ARN, faza de setare a plăcii, rularea plăcii în aparatul de PCR, citirea rezultatelor și controlului de calitate, elaborarea raportului de diagnostic și eliberarea rezultatului. În funcție de modul de organizare a laboratorului, de dotarea și numărul oamenilor implicați, uneori extracția este făcută de către alte persoane decât cele care fac detecția. Ideal, o echipă ar trebui să fie compusă din trei persoane și cel puțin una dintre ele trebuie să aibă experiență în domeniu. Un om cu experiență își va da seama mai repede decât un începător, oricât de atent ar fi acesta la protocolul de lucru, de riscul de a greși și va preveni erorile mai repede și mai eficient.

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu