Când o banală durere de spate devine o problemă de sănătate

Când o banală durere de spate devine o problemă de sănătate
iunie 15 15:20 2019 Timp citire articol: 6 minut(e)

Trebuie să mergi la medic atunci când durerea din zona lombară coboară pe unul sau pe ambele picioare, iar disconfortul este resimțit inclusiv la nivelul genunchiului; când durerile de spate sunt asociate cu stări de amețeală, senzație de moleșeală și furnicături la nivelul unuia sau ambelor picioare; când ai slăbit inexplicabil; dacă ai peste 50 de ani; ai un istoric de afecțiuni oncologice; ai folosit steroizi; ai consumat alcool sau substanțe interzise.

Articol realizat prin participarea domnului doctor Valentin Munteanu, medic primar neurochirurg în cadrul Ana Medical Center:

Durerile de spate sunt cel mai frecvent motiv pentru care ajungem la medic. Toată lumea se confruntă cu această afecțiune cel puțin o dată în viață. Majoritatea durerilor de spate nu ne pun viața în pericol, tratamentul poate fi făcut acasă, iar recuperarea se poate face inclusiv în câteva zile. În cazul în care starea de sănătate nu se ameliorează la trei luni de la debutul durerii este indicat să apelezi la ajutor de specialitate.

În funcție de gravitatea bolii, durerile de spate țin de competența medicului neurochirurg, a unui specialist în kinetoterapie și de ce nu, de o colaborare eficientă cu un antrenor de fitness specializat în corectare posturală.

Când durerea de spate devine competența specialistului

Deseori apelezi la ajutorul unui specialist atunci când durerile de spate devin o problemă de sănătate și te împiedică să îți desfășori activitățile zilnice. Acesta este și motivul pentru care această afecțiune este una din principale cauze de dizabilitate, la nivel mondial.
Este indicat să mergi imediat la doctor atunci când:
– Durerea din zona lombară coboară pe unul sau pe ambele picioare, iar disconfortul este resimțit inclusiv la nivelul genunchiului;
– Durerile de spate sunt asociate cu stări de amețeală, senzație de moleșeală și furnicături la nivelul unuia sau ambelor picioare;
– Ai slăbit inexplicabil;
– Ai peste 50 de ani;
– Ai un istoric de afecțiuni oncologice;
– Ai folosit steroizi;
– Ai consumat alcool sau substanțe interzise.

„Unele leziuni debutează fără o simptomatologie zgomotoasă, fără o durere acută, fără arsuri persistente, fără parestezii persistente. Pot exista leziuni care să debuteze brusc cu deficit motor, adică cu o tulburare de motilitate pe membrele superioare sau membrele inferioare. Evident, nu trebuie neglijat nici în acest caz primul simptom și cel mai important, care este durerea, oriunde ar fi. Trebuie investigată în primele faze, astfel se scurtează timpul de diagnostic. Scurtarea timpului de diagnostic înseamnă tratament mai rapid, vindecare mai rapidă, recuperare mai rapidă”, spune dr. Valentin Munteanu.

De ce apar durerile de spate

Există o serie de factori care favorizează apariția durerilor de spate. Căzăturile sau ridicatul de greutăți provoacă adesea dureri de spate. De cele mai multe ori această afecțiune nu are o cauză exactă, există un cumul de factori care duc la apariția ei. Printre cele mai comune cauze care duc la apariția durerilor de spate se numără:
– ridicările repetate de greutăți;
– un disc deplasat, adică un disc de cartilaj al coloanei vertebrale presează un nerv din apropiere;
– sciatica – iritația nervului de la pelvis la picioare;
– stenoza spinală – îngustarea canalului spinal;
– spondiloză degenerativă – deplasarea vertebrelor;
– infecții fungice sau bacteriene ale coloanei vertebrale, de regulă cu stafilococice sau cu E. Coli;
– cancer sau tumori benigne la coloana vertebrală;
– tulpină musculară sau ligamentală este întinderea sau ruperea fibrelor musculare din zona spatelui;
– stilul de viață sedentar;
– vârsta înaintată;
– obezitatea;
– fumatul.

Hernia de disc, cel mai cunoscut diagnostic al durerilor de spate

Diagnosticarea durerilor de spate se face în urma unei consultații, în care medicul va testa mobilitatea coloanei vertebrale, abilitatea de a sta în șezut sau în picioare și de a merge. În funcție de istoricul pacientului, medicul mai poate recomanda analize de sânge sau urină, radiografie pentru a vedea aliniamentul oaselor și dacă există fisuri, RMN, analiza densității osoase sau electromiografie pentru a evalua funcția nervilor.

Hernia de disc este cel mai cunoscut diagnostic pus durerilor de spate. „Este o boală degenerativă cu o evoluție imprevizibilă. Durerile încep să apară atunci când nucleul pulpos își pierde elasticitatea și rezistența la șocuri. Din cauza acestei degenerări apar mișcarile între vertebre, numite și mișcări de forfecare. Apar mai întâi dureri cervicale, apoi la mâini și se continuă cu amorțeli sau tulburări de sensibilitate. Durerile vor crește în intensitate până când vor deveni insuportabile. Există însă și pacienți care nu prezintă simptomatologie, deși au o hernie voluminoasă”.

Vârsta, sedentarismul sau poziția incorectă în timpul diferitelor activități din timpul zilei și evenimentele traumatice duc la hernierea discurilor cervicale.

„După vârsta de 35 de ani se produc modificări la nivelul oaselor și a structurilor ce susțin coloana cervicală. Acest lucru duce la uzura și deplasarea nucleului pulpos către canalul medular, iar rădăcina unui nerv spinal va fi comprimată”, precizează dr. Valentin Munteanu.

Tratamentul durerilor de spate

Tratamentul în cazul durerilor de spate variază în funcție de intensitatea durerii, zona unde este localizată aceasta și perioada de timp de când se manifestă. Tratamentul antiinflamator este adesea indicat, urmat de un program de recuperare.
Acesta include atât kinetoterapie, cat și exerciții fizice adaptate celor care suferă de dureri de spate. Programul este individual și se realizează de către terapeut, în colaborare cu antrenorul de fitness, preparator fizic, chiropractician si tehnician nutriționist. Programul este personalizat, după o atentă evaluare a stării de sănătate și a condiției tale fizice, doar în urma unei consultații specializate.

“Consultația presupune, pe lângă citirea rezultatelor RMN-ului, o analiză posturală care să determine exact tipul de deficiență de care coloana suferă. De asemenea, testele de mișcare funcțională, testele de fitness și evaluarea gradului de dezechilibru muscular ajuta la construirea antrenamentelor care urmăresc menținerea coloanei vertebrale într-o poziție corectă și întărirea musculaturii”, spune Cristi Strava, preparator fizic și antrenor personal la clinica de fitness Human.

Prin exerciții care implică stretching, metode de Pilates, kinetoterapie, eloganție, fitness se obțin:
• refacerea legăturilor neuro – musculare
• flexibilitate și o mai mare libertate de mișcare
• detensionarea muscular articulară
• întărirea musculaturii profunde
• repoziționarea, stabilizarea și îmbunătățirea forței oblic – musculare în timpul deplasării
• reeducarea mersului
• optimizarea funcționării organelor interne
• creșterea rezistenței organismului
• stare psihică pozitivă, creșterea încrederii în sine
• îmbunatatirea posturii și mobilității coloanei vertebrale
• îmbunătățirea oricărui sport sau program de slăbire, tonifiere, hipertrofie musculară

Un program realizat corect, realizat de 3 ori pe săptămână poate trata durerile de spate chiar și într-o lună. Bineînțeles, antrenamentul trebuie să continue cu exerciții fizice constante, astfel încât problemele să nu reapară. Totul depinde, însă, de cât de gravă este problema.
Rare sunt cazurile în care durerile de spate de tratează prin intervenții chirurgicale.

scrie un comentariu

1 Comentariu

Adaugă un comentariu