Expunerea la soare poate agrava varicele

Expunerea la soare poate agrava varicele
septembrie 22 13:33 2019 Timp citire articol: 3 minut(e)

Venele varicoase nu pot fi provocate de către soare, însă expunerea la razele acestuia poate agrava afecțiunea. Problema cea mai mare pentru cei ce suferă de aceste afecțiuni nu este expunerea propriu-zisă la soare, ci căldura excesivă. Dilatarea respectivelor vene din cauza căldurii va provoca o creștere în volum a acestora, provocând astfel dureri mai mari decât de obicei.

Articol realizat prin participarea doamnei Dr. Andreea Stancu, medic specialist Chirurgie Vasculară în cadrul Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica: 

Calendaristic a început toamna, moment prielnic să evaluăm atât beneficiile pe care ni le-a adus vara, cât și ”urmele” pe care aceasta le-a lăsat asupra noastră.

Chiar dacă am avut parte de vacanță și de soare, ne-am încărcat bateriile și resursele cu Vitamina D, în cazul unei categorii de persoane, căldura și razele soarelui au provocat o serie de neajunsuri. Este vorba despre cei care se confruntă cu varice sau cu vene sparte la nivelul picioarelor și care s-au expus excesiv la soare.

Poate expunerea la soare să declanșeze varicele sau venele sparte de pe picioare?

Cu toate că majoritatea oamenilor ar fi tentați să spună ca brozul atenuează varicele sau vasele sparte de pe picioare, prin faptul ca ”maschează” cu succes aceste probleme inestetice, trebuie să știți că soarele are efecte negative asupra varicelor și a vaselor sparte de pe picoare, indiferent de mărimea și gravitatea lor. Soarele poate într-adevăr provoca spargerea venelor de pe picioare, însă nu poate provoca varice, iar pe termen lung se intră într-un cerc vicios, expunerea la soare provocând apariția a și mai multe astfel de vene.

De ce se întâmplă acest lucru? Colagenul din țesutul conjunctiv ce acoperă corpul este rupt de către razele ultraviolete ale soarelui, rezultatul fiind expunerea directă a venelor la razele solare. Din acest motiv, chiar și persoanele fără probleme vasculare prezintă vene sparte pe suprafața pielii, în zone frecvent expunse la soare precum fața.

 

Cum acționează soarele asupra venelor

Varicele și venele sparte sunt în general rezultatul unei circulații sangvine necorespunzătoare între inimă și extremități, creându-se astfel vene vizbile și dureroase. Problema cea mai mare pentru cei ce suferă de aceste afecțiuni nu este expunerea propriu-zisă la soare, ci căldura excesivă. Temperaturile înalte au potențialul de a le agrava, venele dilatându-se și mai mult, provocând astfel umflarea picioarelor și durerile aferente.

Venele varicoase nu pot fi provocate de către soare, însă expunerea la razele acestuia poate agrava afecțiunea. Dilatarea respectivelor vene din cauza căldurii va provoca o creștere în volum a acestora, provocând astfel dureri mai mari decât de obicei.

În ciuda faptului că probabilitatea de apariție a varicelor și a venelor sparte are mare legătură cu moștenirea genetică și stilul de viață, felul în care acestea sunt afectate de către razele soarelui nu ar trebui neglijat. De aceea, va recomandăm să limitați expunerea solară, precum și purtarea de haine adecvate și aplicarea unei loțiuni pentru plajă contribuie la limitarea pe cât posibil a disconfortului creat de aceste afecțiuni.

De ce trebuie să tratezi varicele

În cazul în care vă confruntați cu varice, va recomandăm să solicitați ajutorul chirurgilor vasculari pentru a rezolva această problemă care nu are efecte negative doar la nivel estetic, ci și în ceea ce privește circulația periferică.

Varicele netratate atrag după sine dureri aproape insuportabile la nivelul membrelor periferice, oboseală, dar și blocaje funcționale la nivelul circulației periferice, punându-vă chiar și viața în pericol.

Medicina zilelelor noastre aduce metode minim-invazive de tratare a varicelor și a venelor mici sparte prin scleroterapie, fără tăieturi și cu recuperare rapidă.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu