Conf. dr. Călin Siliște: Ablația are ca scop îmbunătățirea calității vieții pacienților, dar nu există date care să demonstreze că prelungește viața sau scade riscul de evenimente cardiovasculare majore

noiembrie 03 14:05 2019 de Irina Olteanu Timp citire articol: 5 minut(e)

Conf. dr. Călin Siliște, medic primar cardiolog, a declarat într-un interviu acordat 360medical.ro că procedura ablației, care se adresează mai ales acelor pacienți cu simptome invalidante cauzate de aritmii (palpitații care sunt resimțite profund neplăcut de către pacient, cu recurențe frecvente), are ca scop îmbunătățirea calității vieții (mai ales scăderea recurențelor palpitațiilor), dar nu există date care să demonstreze că prelungește viața sau scade riscul de evenimente adverse majore cardiovasculare.

Specialistul subliniază că rata de complicații asociate procedurii variază între 4,5-7%, doar 2-3% fiind grave, și se consideră că apar mai ales la pacienți în vârstă (> 80 ani), cu comorbidități (DZ, BPOC, boală arterială periferică, coagulopatii) și atunci când experiența operatorului este mică.

Interviul complet cu domnul conf.dr Călin Siliște, medic primar cardiolog din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București: 

Ce presupune procedura? În ce constă tehnica cu radiofrecvență?

Procedura presupune ca pacientul să fie lungit pe o masă de radiologie, într-o sală special amenajată. Nu se face anestezie generală, dar se administrează un tratament sedativ și de calmare a durerii (antalgic); intervenția durează în general 2-3 ore, dar poate dura și până la 5 ore în cazurile mai complicate.

Examenul provoacă rareori durere semnificativă, dar trecerea curentului de radiofrecvență este uneori acompaniată de o senzație de arsură toracică.

Puncțiile venoase inițiale se realizează de obicei la nivelul venelor femurale. Cateterele (standard în număr de 3) sunt următoarele: un cateter de ablație și unul diagnostic introduse în atriul stâng prin puncție transseptală, adică prin perforarea septului interatrial care la majoritatea pacienților este intact și al treilea introdus în sinusul coronar.

Intraprocedural se administrează medicamente anticoagulante (heparină) intravenos, pentru a preveni formarea cheagurilor în partea stângă a inimii care ar putea determina complicații precum: accident vascular cerebral sau infarct miocardic; este de remarcat însă că riscul acestor complicații nu poate fi exclus.

Cateterele sunt manevrate în interiorul cavităților cardiace sub dublu control: radiologic (cu utilizarea de raxe X) și cu ajutorul unor sisteme de mapping electroanatomic (care nu utilizează raze X). La sfârșitul procedurii se poate administra un antidot al heparinei (protamina).

Pentru a se evita sângerarea locală se face o compresie la nivelul puncțiiilor la sfârșitul procedurii. După terminarea procedurii pacientul trebuie să stea la pat lungit fără a mișca piciorul câteva ore și se fac controale EKG repetate.

Curenții de radiofrecvență cu care se realizează ablația sunt transmiși la inimă prin intermediul unui cateter-cablu electric, acoperit de un izolant de plastic, în scopul de a provoca la capătul acestuia o arsură de mici dimensiuni; prin repetarea aplicațiilor se realizează o linie în jurul orificiilor de vărsare a venelor pulmonare care sunt în acest fel izolate de atriul stâng.

Ce beneficii sunt așteptate: Ablația se adresează mai ales acelor pacienți cu simptome invalidante, datorate acestei aritmii, ca de exemplu: palpitații care sunt resimțite profund neplăcut de către pacient, cu recurențe frecvente.

În prezent, indicația este rezervată de principiu pentru cazurile la care tratamentul antiaritmic (cu medicamente) este puțin sau deloc eficace în prevenția episoadelor de FA, dar în cazuri selecționate pot fi candidați la ablație și pacienți care nu doresc administrarea de tratament antiaritmic.

Ablația are ca scop îmbunătățirea calității vieții (în mod principal prin scăderea recurențelor palpitațiilor), dar nu există date care să sugereze sau să demonstreze că ablația prelungește viața sau că scade riscul de evenimente adverse majore cardiovasculare (ca de exemplu, infarct miocardic, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă etc).

Care este rata de succes a acestei proceduri?

Rezultatele ablației FA, cu metodologia actuală, sunt diferite de la pacient la pacient. Succesul procedural apreciat prin menținerea unui ritm cardiac fără episoade de tahiaritmii simptomatice este de aproximativ 70% per global la 1 an (FA paroxistică și persistentă), cu o proporție mică de pacienți (11-23 %) care necesită o a 2-a procedură; aceste procente sunt în ameliorare netă în ultimii ani comparativ cu datele mai vechi.

Se apreciază că succesul este cu 50% mai mare la FA paroxistică față de formele persistente, întrucât procentul recidivelor este strâns legat de durata aritmiei.

Rezultatele sunt influențate de o serie de factori, printre care cei mai importanți sunt: durata FA, dimensiunile atriului stâng, disfuncția ventriculului stâng, prezența unor comorbidități (cardiopatii structurale, diabet zaharat, obezitate, HTA).

De asemenea, fibroza atrială detectată la rezonanță magnetică este un factor independent de recurență și de progresie a bolii (FA). Rezultatele cele mai bune sunt azi la pacienți relativ tineri (sub 60 ani), cu FA paroxistică, pe cord fără afectare structurală.

Ce riscuri asociază?

Complicațiile (cardiace, pulmonare, neurologice, digestive sau vasculare) pot fi clasificate în minore, moderate și severe.

Per global, rata lor variază între 4,5-7%, doar 2-3% fiind grave, și se consideră că apar mai ales la pacienți în vârstă (> 80 ani), cu comorbidități (DZ, BPOC, boală arterială periferică, coagulopatii) și atunci când experiența operatorului este mică (de exemplu, < 25/intervenții/operator/an).

Cea mai severă complicație cardiacă este tamponada, cu o prevalență de aproximativ 1-2%, majoritatea cazurilor fiind însă tratabile prin pericardiocenteză, fără consecințe ulterioare grave. Mortalitatea legată de procedură este de 0,2-0,46 %.