INTERVIU Dr. Dragoș Median: România are nevoie de un program de screening pentru cancer de sân prin care toată populația susceptibilă să fie evaluată la fiecare 2 ani și de educație medicală în școli

INTERVIU Dr. Dragoș Median: România are nevoie de un program de screening pentru cancer de sân prin care toată populația susceptibilă să fie evaluată la fiecare 2 ani și de educație medicală în școli
februarie 19 14:00 2019 Timp citire articol: 4 minut(e)

Doctor Dragoș Median, șeful Compartimentului de Oncologie Medicală de la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia din București, a declarat, într-un interviu acordat 360medical.ro, că în România cancerul de sân este identificat tardiv din două motive: absența unui program național de screening și lipsa unei educații medicale minime a populației. Aceste două soluții necesită investiții relativ mari, iar rezultatele concrete se vor vedea peste 15-20 de ani, consideră specialistul.

Dr. Median subliniază că depistarea precoce a cancerului mamar este asociată cu o rată crescută de vindecare, însă acest lucru presupune existența unui program de screening prin care toată populația susceptibilă (femei cu vârsta între 50 și 70 de ani, de exemplu) să fie evaluată mamografic la fiecare doi ani, precum și un program de educație în școli.

Interviul complet cu doctor Dragoș Median:

Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, modalitățile cheie pentru diagnosticul și prevenirea cancerului mamar?

Din pacate, nu există modalități de prevenire a cancerului mamar; epidemiologic au fost identificați o serie de factori de risc – unii dintre ei neinfluențabili (sexul feminin, vârsta, predispoziția genetică – existența în familie a cazurilor de cancer mamar sau de mutații genetice, istoric personal de leziuni precursoare ale cancerului mamar), alții potențial influențabili (obezitatea, consumul de alcool, absența nașterilor, expunerea la estrogeni sau expunerea la radiații).

Soluția care poate funcționa este depistarea precoce a unui cancer mamar, adică diagnosticul în stadii incipiente, când vindecarea este de cele mai multe ori posibilă.

Aceasta, însă, presupune existența unui program de screening, prin care toată populația susceptibilă (femei între 50 și 70 de ani, de exemplu) să fie evaluată mamografic la fiecare doi ani.  Soluția practicată în România este controlul individual,  făcut de unele femei.

De ce considerați că în România cancerul de sân este identificat în stadii avansate? Ce se poate face în acest sens?

Din două motive: absența unui program național de screening și lipsa unei educații medicale minime a populației. Se poate implementa un program de screening și se poate reveni la educația medicală/sanitară ca parte a educației școlare.

Problema este că aceste două soluții necesită investiții relativ mari și că rezultatele concrete se vor vedea peste 15-20 de ani. Nu știu în ce măsură există în România premisele unor asemenea proiecte.

Care sunt modalitățile de tratament disponibile în prezent în România pentru cancerul de sân?

Din fericire, există toate modalitățile necesare: chirurgia, chimioterapia, hormonoterapia, tratamentele biologice, radioterapia sunt disponibile în Romania și decontate de casa de asigurări.

Diferențele stau în detalii: pentru o persoană diagnosticată cu cancer mamar apar și alte probleme/nevoi: dorința de conservare a fertilității (pentru femeile tinere), reconstrucția mamară (în cazul unei intervenții radicale), testarea genetică, consilierea psihologică.

Aceste servicii sunt disponibile în unele centre, dar nu putem vorbi de o distribuție unitară la nivelul țării. Mai degrabă, ele sunt deficitare în cea mai mare parte a României.

Care este rata de recidivă în cazul cancerului mamar? Care sunt factorii ce influențează recidiva?

Depinde foarte mult de profilul biologic al tumorii (sunt tumori agresive, cu un risc de recidivă crescut, dar și unele pentru care recidiva este mai degrabă improbabilă sau extrem de rară), de stadiul în care a fost diagnosticată boala (riscul este mai mare pentru cancerele avansate decât pentru cele incipiente), de tratamentele făcute, dar și de factori ce țin de pacient (vârstă, boli asociate, factori genetici etc.)

Ce recomandări aveți pentru paciente?

Să respecte recomandările medicale, dar în același timp să pună toate întrebările la care doresc un răspuns. Astfel, vor avea o imagine mai bună asupra bolii lor, vor înțelege mai bine cum funcționează și care sunt modalitățile prin care se pot ajuta.

Există în momentul de față o mulțime de surse de informare, unele mai serioase, altele mai puțin serioase. Recomandarea este să încerce să se informeze din sursele verificate: site-uri pentru pacienți recomandate de societățile profesionale medicale sau de asociațiile de pacienți recunoscute, site-urile autorizate de FDA, EMA, AMN.

Le recomand să citească și să înțeleagă și lucrurile care nu le convin, nu doar să caute să-și confirme ideile pe care și le-au format deja.

De asemenea, le recomand un navigator pentru pacientele cu cancer de sân; a fost lansat recent tocmai pentru că a plecat de la nevoia de a explica pașii pe care o femeie care are suspiciunea unei tumori mamare trebuie să îi urmeze.

În plus, el explică o serie întreagă de termeni cu care respectiva doamnă se va întâlni în viitorul imediat. În felul acesta îi permite să fie orientată și să câștige timp prețios.

Navigatorul este disponibil pe www.canceruldesan.ro și va fi distribuit, în versiune printată, în secțiile de oncologie ale spitalelor din țară.

 

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

2 Comentarii

  1. kishokai
    februarie 24, 18:48 #1 kishokai

    foarte corect, domnule doctor! acest control sa se faca GRATIS, nu ca acum cu 10-15% reducere. pacientii sa fie informati de la inceputul anului cand trebuie sa se prezinte, unde si cu ce documente. asa se face screeningul! si sa existe o baza de date adecvata! poate in 30 de ani vom vedea asa ceva in romania

    Răspunde acestui comentariu
  2. Andreea
    august 07, 12:42 #2 Andreea

    Va bateti joc de pacientele cu cancer la san,acolo, la Filantropia.Faceti experimente pe ele,sunteti niste criminali odiosi.De ce nu publicati numarul si numele pacientilor salvati ? Fiindca sunt foarte putini in raport cu supraspecializarile si studiile pe care le pretindeti.Vorbiti despre lipsa de educatie a pacientelor? Dar despre doctorul care isi anunta pacienta, in timpul operatiei, cu satisfactie (de fapt , cu sadism), ca tumora pare a fi un cancer,despre educatia acestuia ce parere aveti ?

    Răspunde acestui comentariu

Adaugă un comentariu