Prof. dr. Cristian Băicuș, despre medicamentele pentru Covid-19 care lipsesc uneori: Și dacă ar fi, nu ar salva mare lucru
Prof. univ. dr. Cristian Băicuș, șeful Secției Medicală II de la Spitalul Clinic Colentina, a avut preocupări încă de la începutul pandemiei în ceea ce privește terapiile pentru COVID-19 care sunt folosite la noi și ce anume ar trebui schimbat atât în ceea ce privește tratamentul. A fost implicat în derularea unui studiu COVID-19 unic în lume, care evidențiază rolul proteinei S la pacienții cu COVID-19, derulat la Spitalul Clinic din Colentina. În opinia sa, nu ar fi trebuit să ajungem la aceste cifre imense de pacienți infectați cu SARS-COV-2, în condițiile în care avem vaccinuri împotriva COVID-19.
Multe spitale din România sunt depășite de situație, fiindcă pandemia de COVID-19 a atins deja un vârf de peste 17.000 de cazuri de infectări zilnice și se pare că nu se va opri aici, un număr extrem de mare pentru posibilitățile sistemului sanitar românesc. Unele spitale au achiziționat concentratoare de oxigen pentru pacienții cu Covid-19 pentru a reduce presiunea pe secțiile de terapie intensivă din unitățile sanitare. Prof. univ. dr. Cristian Băicuș, șeful Secției Medicală II de la Spitalul Clinic Colentina, spune însă că soluția concentratoarelor de oxigen în spitale nu rezolvă însă problema.
,,Un spital normal are oxigen, cu debite mai mari decât cele date de concentratoare. Când însă ai atât de mulți pacienți, pe care-i pui oriunde, doar să fie pat de spital (spitale mici de provincie, secții chirurgicale etc)… nu cred că acestea salvează vieți. Or fi bune pentru cei care stau acasă, și care nu au nevoie de debite mari de oxigen…”, a precizat prof.dr. Băicuș pentru 360medical.ro
Într-o postare pe pagina sa de facebook, șeful Secției Medicală II de la Spitalul Clinic Colentina explică în ce fel îi ajută pe pacienții cu COVID-19 care ajung în spital medicamentele actuale.
De la începutul pandemiei s-a vorbit despre respectarea măsurilor de distanțare, pentru a nu se ajunge la o cifră prea mare de îmbolnăviri, care însemna un număr mare de
pacienți gravi (10% dintre bonavi), pentru că nu era loc la ATI. În toate țările! Acum, după mai mult de 1,5 ani, am făcut următoarele progrese terapeutice :
– Dexametazona (cotizon) scade mortalitatea absolută cu 5%. Dacă ai noroc și eșți și mai grav, adică intubat, efectul este mai mare (14%, adică la 100 de pacienți tratați, dexametazona salvează viață a 14). Cortizonul, dat pacienților care nu au insuficientă respiratorie, face rău (efectele adverse cunoscute+prelungirea bolii virale)
– Tocilizumabul, dacă are efect (pentru că în primele studii nu a avut), scade mortalitatea cu 3% (rezultatul unei metaanalize, în RECOVERY efectul era de 4%). Încă o dată, nu suntem siguri de efect, de aceea recomandarea este « condițională » ; foarte scump, dar dacă comparăm cu medicamente din cardiologie, de exemplu, unde trebuie să tratezi 100 de pacienți 5-6 ani pentru a obține o astfel de scădere de mortalitate, nici nu pare chiar atât de rău, țînând cont de faptul că îl dai o dată (maxim de două ori, dacă ți se pare că prima doză nu a avut efect, ceea ce având în vedere numerele de mai sus, ar trebui să se întâmple în marea majoritate a cazurilor).
– Remdesivirul, după mai multe studii, nu a dovedit că scade mortalitatea, pare să scadă durata bolii. În toate recomandările, se zice cam : « dați, dacă-l aveți la dispoziție ». Extrem de scump, canadienii nu-l folosesc.
– Pentru Favipiravir, atât de cerut de toată lumea (probabil pentru că este sub formă de pastile…), nu avem date care să arate că este eficient, iar ghidurile australiene recomandă împotriva utilizării în afara scopurilor de cercetare (studii clinice randomizate), tocmai pentru a ne lămuri dacă are sau nu efect, și cât de rele sunt efectele adverse.
– Cortizonul inhalator este posibil să ajute și să scadă necesitatea internării, este ieftin, dar puțină lume vorbește despre el (cu excepția celebrei colege din Oradea, care vindecă toți pacienții)
– anticorpii monoclonali, îmi închipui că sunt scumpi, ar trebui dați la cei infectați pentru a nu ajunge la spital. Se fac în perfuzie, și probabil ar fi trebuit administrați la mii de persoane zilnic (cei la risc de evoluție gravă), la ritmul îmbolnăvirilor din acest val.
Așadar, având 400 de morți pe zi (care mor după ce au primit deja dexametazona), dacă le-am fi dat, tuturor, tocilizumab, am fi salvat 12 pacienți/zi. Trebuie să menționez că o parte dintre cei decedați chiar au primit tocilizumab, alții anakinra, pentrucare există mai puține dovezi.
Așadar, nu mai tot vorbiți despre aceste medicamente, care sunt sau nu sunt. Și dacă ar fi, nu ar salva mare lucru. Problema este că nu ar fi trebuit să ajungem la aceste cifre imense de pacienți infectați, care duc la cifre imense de pacienți cu insuficientă respiratorie, dintre care destui mor înainte să ajungă să fie intubați în ATI, din lipsa de locuri.
Vaccinul, culmea, este foarte eficient – să amintesc aici că nici un tratament nu este eficient 100%, ci doar mai scade riscul, iar în cazul vaccinului această scădere este mare!
Nu trebuia să avem mai multe spitale (de ce, ca să tratăm mii de pacienți cu COVID în ele ?), nici mai multe paturi de ATI (nu putem ajunge niciodată la destule, dacă lăsăm lumea nevaccinată și needucată).
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.