Sindromul coronarian acut

Sindromul coronarian acut
noiembrie 30 12:35 2019 5 minut(e)

Cel mai frecvent întâlnit simptom pentru sindromul coronarian acut este durerea anginoasă. Natura și intensitatea simptomelor poate varia foarte mult în funcție de mai mulți factori, precum vârsta și sexul pacientului, dar si de prezența altor afecțiuni medicale, inclusiv antecedentele de boală coronariană ischemică.

Categoriile de oameni ce prezintă o probabilitate mai mare de a suferi de sindromul coronarian acut fără să prezinte durere sau disconfort toracic la debut sunt femeile, vârstnicii sau diabeticii.

Articol realizat prin participarea domnului doctor Matei Florin, Medic Primar Cardiolog, Cardiologie Interventională în cadrul Spitalului Privat de Cardiologie și Boli Cardiovasculare Angiomedica:

Sindromul coronarian acut este un termen folosit pentru a descrie o serie de afecțiuni ce se caracterizează printr-o dezechilibrare severă a raportului dintre necesarul de oxigen al miocardului și capacitatea de alimentare a acestuia; cel mai frecvent el este declanșat printr-o reducere bruscă a fluxului de sânge prin arterele coronare ale inimii către mușchiul inimii numit și miocard.

Printre cele mai cunoscute astfel de afecțiuni este atacul de cord, denumit și infarct miocardic, ce provoacă moartea celulelor, afectând complet sau parțial țesutul inimii.

Chiar și când sindromul coronarian acut nu provoacă moartea celulelor, reducererea fluxului de sânge afectează buna funcționare a inimii, sporind astfel riscurile unui viitor infarct.

Această patologie a inimii este considerată o urgență medicală și trebuie tratată ca atare, scopurile tratamentului fiind îmbunătățirea circulației sângelui, tratarea completă a cauzelor și a complicațiilor apărute și prevenirea unor eventuale probleme pe viitor.

Simptome și cauze

În general, simptomele sindromului coronarian acut se declanșează brusc, dar pot include și agravarea semnificativă a unor simptome anterioare, dar care aveau în trecut o durată și/sau intensitate mai mică. Ele pot include:

– dureri în zona pieptului, asociate în general cu senzații de presiune sau arsură, senzație de „gheară retrosternală”
– durere ce se propagă în zona umerilor, brațelor – frecvent pe partea stângă, mandibulei, abdomenului – mai frecvent epigastric, toracelui posterior.
– se pot însoți de stări de greață și vomă
– dificultăți în respirație
– transpirație bruscă, rece, abundentă
– senzație de amețeală, stări de leșin sau chiar pierderi complete ale stării de conștiență
– stare de oboseală, astenie fizică marcată fără un motiv cert

Cel mai frecvent întâlnit simptom este durerea anginoasă. Natura și intensitatea simptomelor poate varia foarte mult în funcție de mai mulți factori, precum vârsta și sexul pacientului, dar si de prezența altor afecțiuni medicale, inclusiv antecedentele de boală coronariană ischemică.

Categoriile de oameni ce prezintă o probabilitate mai mare de a suferi de sindromul coronarian acut fără să prezinte durere sau disconfort toracic la debut sunt femeile, vârstnicii sau diabeticii.

 

Cel mai frecvent mecanism de apariție a sindromului coronarian acut este acumularea de grăsime de-a lungul pereților arterelor coronariene, vasele ce transportă oxigen și nutrienți către mușchii inimii.

Atunci când membrana (peretele) ce delimitează o astfel de acumulare de grăsime se rupe și aceasta intră în contact direct cu sângele din interiorul vasului rezultatul va fi apariția unui cheag de sânge ce poate bloca parțial sau total fluxul sangvin către mușchiul inimii.

Atunci când blocajul limitează semnificativ cantitatea de oxigen ce ajunge la inimă, o parte a celulelor mușchiului cardiac vor muri, acest fenomen fiind denumit infarctul miocardic.

Chiar și în cazurile în care celulele nu mor acestea pot fi afectate grav și vulnerabile în timp, rezultatul pe termen lung al imbalanței dintre necesarul și aportul de oxigen fiind o disfuncționalitate importantă a inimii ce poate conduce la rândul ei la alte complicați severe sau fatale, complet separate de boala declanșatoare inițială.

Diagnostic și tratament

Pentru a determina cauza exactă a simptomelor pacientului, medicul va discuta cu pacientul cu privire la simptomele actuale și va analiza istoricul medical al acestuia urmate de o examinare fizică.

Medicul va recomanda o serie de analize de laborator pentru a determina dacă există necroză a mușchiului cardiac dar și pentru a determina prezența altor boli asociate.

Se vor efectua obligatoriu electrocardiograma repetată periodic pentru a monitoriza activitatea electrică a inimii și a observa evoluția acesteia precum și un examen de ecografie cardiacă pentru a vizualiza mai bine eventualele zone sau structuri afectate de infarct.

Fiind o situație de urgență medicală toate evaluările inițiale mai sus enumerate trebuie să se desfășoare rapid și în general în camera de gardă a unei unități de primiri a urgențelor.

Pe lângă tratamentul medicamentos inițial menit să limiteze pierderea de mușchi cardiac și să prevină apariția complicațiilor, cea mai des întâlnită metodă de tratament în cazul în care mecanismul sindromului coronarian acut este dat de obstrucția severă a unei artere coronare o reprezintă metoda de revascularizare prin angioplastie coronariană percutană.

Tehnic, de cele mai multe ori, se introduce în vasul afectat un ghid / fir metalic foarte subțire care ulterior este folosit ca și cale de ghidaj pentru un balon de dimensiuni mici care este umflat în zona îngustării sau blocajului pentru a redeschide artera coronară.

Odata deschisă, o rețea metalică specială (asemănătoare unui arc de pix) denumită stent este ghidată și implantată în zona afectată pentru a menține artera deschisă atât pe termen scurt cât și pentru a ajuta la vindecarea corectă pe termen lung a vasului în zona lezată.

În cazurile grave în care procedura de revascularizare intervențională cu stent nu este posibilă tehnic se poate apela la intervenția de revascularizare miocardică chirurgicală prin bypass.

Aceasta constă în recoltarea unui vas de sânge din altă zonă a corpului și folosirea acestuia pentru crearea unei noi rute pentru irigarea cu sânge a mușchiului inimii ce ocolește zona blocată.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.