Testarea pentru coronavirusul SARS-CoV-2: diferențe între testele rapide și testele de diagnosticare moleculară

Testarea pentru coronavirusul SARS-CoV-2: diferențe între testele rapide și testele de diagnosticare moleculară
martie 20 14:00 2020 Timp citire articol: 4 minut(e)

Diagnosticarea infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2 se poate realiza, în prezent, prin două metode. Prima utilizează testele rapidele, a doua testele de diagnosticare moleculară, aceasta fiind utilizată în România. Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului ,,Marius Nasta” din Capitală, explică diferențele dintre testele rapide și testele de diagnosticare moleculară.

,,Testul rapid pune în evidență efectul la nivelul sistemului imun pe care îl are contactul virusului cu organismul. Mai exact, pune în evidență anticorpii de tip IgG și IgM. Aceste proteine indică dacă sistemul imunitar al unei personae a răspuns sau nu la o infecție cu noul coronavirus”, a precizat medicul de la Institutul de Pneumologie Marius Nasta.

Testele rapide pot da rezultate eronate

Testul rapid se face folosind o mica probă de sânge, iar rezultatele sunt gata în câteva minute. Avantajele sunt că se utilizează ușor, personalul care face testarea necesită o pregătire și dotări minime. Mai mult, acest test poate fi făcut inclusiv în locuințele suspecților.

,,Însă poate fi făcut, cel mai devreme, atunci când pacientul are deja simptomatologie, pentru ca rezultatele să fie de încredere. Testul rapid poate oferi rezultate fals pozitive sau fals negative. Potrivit studiilor, motivele pentru rezultatele fals negative pot fi, în primul rând, legate de concentrații scăzute de anticorpi. Când nivelurile de anticorpi IgM și IgG sunt sub limita de detecție, rezultatul va fi negativ. Un alt motiv pentru rezultate fals negative poate ține de specificul răspunsului imunitar al fiecărui pacient în parte. În al treilea rând, anticorpii IgM vor scăderea și dispărea după două săptămâni. În unele cazuri, este greu de știut exact când a fost infectat un pacient sau cât timp a fost infectat. Deci, în momentul testului, nivelul IgM poate fi sub cel detectabil de test”, a precizat dr. Mahler.

De altfel, și dr. Sergiu Sîngeorzan, președintele Asociației pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor (APCI), medic primar epidemiolog la Serviciul SPIAAM a Spitalului Județean de Urgenţă Miercurea Ciuc a atras atenția asupra faptului că tehnica diagnosticării trebuie să fie cât mai corectă și nu trebuie să lase loc de eroare. ,,O diagnosticare în masă s-ar putea realiza cu teste rapide, dar acestea nu sunt recomandate din cauza șanselor de a da rezultate eronate. Cu toate acestea, nu exclud posibilitatea utilizării acestora pe viitor”, a afirmat dr. Sîngeorzan pentru 360medical.ro.

Testele de diagnosticare moleculară

Testul de diagnosticare moleculară pune în evidență ARN-ul viral, adică prezența virusului în organism. Conform ghidului elaborat de Organizația Mondială a Sănătății, se recomandă prelevarea de probe respiratorii superioare (exsudat nazal sau faringian), preferabil împreună cu sânge și probe respiratorii inferioare (spută sau lavaj bronhoalveolar – în cazul formelor grave de boală).

După recoltarea probei, aceasta se introduce într-un flacon steril și trimisă unui laborator care are acces la kit-ul de testare. Acolo, specialiștii folosesc o procedură numită RT-PCR (reacție de polimerizare în lanț) pentru a pune în evidență prezența virusului.

,,Proba se consideră pozitivă dacă se detectează două fragmente genetice specifice coronavirusurilor, dintre care unul specific SARS-CoV-2. La fel cum fiecare specie are un cod genetic unic, fiecare virus are un cod genetic singular. Acest cod, numit genom viral, oferă date despre virus, pe măsură ce se reproduce. Practic, testul permite eventuala prezență a ARN-ului SARS-COVID19”, a explicat managerul institutului bucureștean de pneumologie.

Testul de diagnosticare moleculară poate fi realizat numai de personal specializat, care să aibă training în manevrarea produsului și aparaturii necesare. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii au publicat ghiduri și informații pentru profesioniștii care lucrează în  laborator cu privire la testarea pentru noul coronavirus. Le găsiți aici.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că autoritățile au în vedere creșterea capacității de testare pentru noul coronavirus, prin instruirea personalului necesar și achiziționarea de noi aparate Real Time PCR.

De ieri până astăzi a crescut numărul testelor de la 4.973  la 8.284, asta pentru că s-a schimbat metodologia de raportare în sensul menționării numărului total de teste realizate, chiar dacă anumite persoane au realizat mai mult de un singur test pentru noul coronavirus, s-au actualizat raportările privind numărul de teste realizate în ultimele zile în teritoriu, având în vedere volumul de muncă la nivelul personalului de specialitate și a crescut bineînțeles și  numărul testelor realizate la nivelul centrelor care beneficiază de aparatura necesară.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu