Tot ce trebuie să știți despre cistocel

Tot ce trebuie să știți despre cistocel
iunie 29 15:05 2019
Articol scris de:
Timp citire articol: 3 minut(e)

Pentru stabilirea unui diagnostic de cistocel medicul efectuează un examen fizic la nivel perineal, preia anamneza și datele despre alte antecedente de natură medicală sau despre numărul de nașteri suferite. Printre teste se numară și ecografia, și poate și cistoscopia. Examenul urodinamic este obligatoriu în formele asociate de prolaps cu incontinență urinară de stres, evidențiindu-se dacă există un deficit în sfincterul uretral care ar putea necesita o schimbare a strategiei chirurgicale.

Articol realizat prin participarea domnului doctor Vakalidis Konstantinos, Medic specialist urologie-andrologie, doctor în științe medicale www.vakalidis.gr:

Planșeul pelvin este format din mușchi și ligamente care susțin organele pelvine. Dacă aceste țesuturi se întind unele organe ale pelvisului pot proemina în vagin.

Cistocelul este o forma de prolaps în care vezica urinară prolabează prin vagin în diverse grade.
În formele avansate pacienta simte o umflatură care are tendința de a ieși prin vagin, asociată cu dificultate în evacuarea urinei. În forme incipiente cistocelul nu este perceput de pacientă. La efort pot apărea pierderi de urină.

Cistocelul are 3 grade:

Cistocel grad 1-este cel mai ușor, vezica urinară fiind doar parțial căzută în vagin
Cistocel grad 2-moderat, vezica urinară căzând în vagin
Cistocel grad 3-cel mai sever, vezica urinara căzând complet în vagin.

Factori de risc și cauze

-naștere-femeile care nasc pe cale naturală prezintă un risc mai mare de a suferi de prolaps pelvin. Sarcina și nastere sunt cel mai frecvente cauze pentru prolaps, deoarece mușchii și ligamentele care susțin vaginul pot fi afectate, întinse sau slăbite în timpul travaliului. Din cauza asta cistocelul apare cu precădere la femeile care au avut mai multe nașteri.

-înaintarea în vârstă-riscul crește, nervii ce controlează structurile pelvine își pierd treptat funcțiile, iar mușchii se întind și slăbesc. După menopauză acest lucru devine evident, când nivelul de estrogen scade, odată cu nivelul de colagen.

-la femeile obeze

-după perioadele de constipație

-din cauza tusei cronice

-în urma ridicării repetate de greutăți

-histerectomia

-factorii genetici, la unele femei țesuturile conjuctive din zona pelvină sunt mai puternice.

 

Diagnosticul pentru cistocel

Cistocelul cu evoluție moderată sau severă poate determina disconfort sau senzație dureroasă intensă. Pentru stabilirea unui diagnostic de cistocel doctorul efectuează un examen fizic la nivel perineal, preia anamneza și datele despre alte antecedente de natură medicală sau despre numărul de nașteri suferite. Printre teste se numară și ecografia, și poate și cistoscopia. Examenul urodinamic este obligatoriu în formele asociate de prolaps cu incontinență urinară de stres, evidențiindu-se dacă există un deficit în sfincterul uretral care ar putea necesita o schimbare a strategiei chirurgicale.

Tratament

Tratament cu estrogeni la vârsta menopauzei

Tratament chirurgical – pentru cazurile care nu răspund la tratamentul nechirurgical pot necesita o intervenție chirurgicală. În majoritatea cazurilor chirurgia constă în refacerea vaginului.

În alte cazuri doctorul poate recomanda o histerectomie pentru a corecta problema și pentru a preveni recurența ei. Operația poate fi efectuată prin laparoscopie. Îngrijirile post operatorii constau în antibioterapie în cazul apariției unor infecții. Spitalizarea durează 2-3 zile. Se recomandă evitarea eforturilor fizice timp de 2 luni, repaus sexual 2 luni.

În lipsa unui tratament pe termen lung pot apărea niște probleme. O complicație urologică ar fi hidroureteronefroza care poate rezulta dupa o obstrucție pe ureter.

-cazurile de cistocel formă ușoară sau medie se asociază frecvent cu incontinență urinară de stres

-infecții urinare

-dureri la contact sexual

-inflamația vezicii urinare și a vaginului

-urinare dureroasă

Prevenirea cistocelului

-prevenirea și tratarea constipației

-evitarea ridicării greutăților

-tratarea bronșitei

-greutatea ideală

-exerciții fizice speciale pentru întărirea musculaturii pelvine

-renunțarea la fumat

-exercitți Kegel după nașterea unui copil

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu