Studiu: Rapamicina previne deteriorarea vasculară a creierului asociată cu îmbătrânirea

Studiu: Rapamicina previne deteriorarea vasculară a creierului asociată cu îmbătrânirea
noiembrie 08 16:31 2019 2 minut(e)

Un studiu recent condus de cercetătorii de la Health Science Center al Universității Texas din San Antonio arată că scăderile fluxului de sânge către creier, asociate cu vârsta înaintată, și pierderea de memorie pot fi încetinite cu ajutorul medicamentului rapamicină.

Cercetarea efectuată pe șoarecii de laborator a stabilit că șobolanii de vârstă înaintată, tratați cu rapamicină, mențin un flux de sânge superior la creier în comparație cu șoarecii mai tineri, netratați. În plus animalele tratate au prezentat, de asemenea, o memorie îmbunătățită.

Această constatare, dacă este continuată, are implicații pentru îmbătrânire în general și poate oferi o cale pentru a preveni boala Alzheimer la unele persoane, susțin autorii cercetării.

În cadrul studiului, cercetătorii au început să administreze șoarecilor de laborator o dietă incluzând doze mici de rapamicină la 19 luni (adică peste vârsta medie la șorecii de laborator). Tratamentul cu rapamicină în alimentația zilnică a continuat până când șoarecii au ajuns la vârsta înaintată – 34 de luni, aproape dublul vârstei în care au început tratamentul.

“Aceste animale erau foarte bărâne, dar totuși, circulația sângelui în creier a fost exact aceeași ca atunci când au început tratamentul”, a declarat autorul principal al studiului, Veronica Galvan, profesor de fiziologie celulară la UT Health San Antonio citată de sciencedaily.com.

Șoarecii în vârstă netratați implicați în studiu au reflectat, în general, ceea ce se observă la adulții în vârstă în ceea ce privește pierderea fluxului de sânge în creier și pierderea memoriei. In schimb, sobolanii batrani tratati cu rapamicina arata ca sobolani de varsta mijlocie in studiul nostru.

Îmbătrânirea este cel mai puternic factor de risc pentru demență, așa că este interesant faptul că rapamicina, un medicament cunoscut pentru a promova longevitatea, poate contribui, de asemenea, la păstrarea integrității circulației creierului și a performanței memoriei la adulții în vârstă, se mai arată în concluziile studiului.

Ținta rapamicinei, cunoscută sub numele de TOR, este un controlor principal al creșterii și îmbătrânirii celulelor, iar rezultatele studiului oferă “dovezi foarte bune” că TOR conduce la pierderea sinapselor și a fluxului sanguin cerebral în timpul îmbătrânirii, deoarece rapamicina a modificat aceste procese a dus la această concluzie.

Creierul consumă cantități extraordinare de energie, dar nu are resurse metabolice pentru a-le reumple. Neuronii necesită glucoză și oxigen pentru a funcționa, iar vasele de sânge o furnizează. Cercetări recente asupra unui număr mare de participanți la studiul “Framingham Heart” au identificat că primul factor de risc timpuriu în boala Alzheimer este afectarea fluxului sanguin cerebral.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.