Antiviralul folosit pentru herpes reduce de zece ori riscul de Alzheimer

Antiviralul folosit pentru herpes reduce de zece ori riscul de Alzheimer
iulie 16 14:55 2018 Timp citire articol: 2 minut(e)

Folosirea unui tratament antiviral agresiv pentru virusul herpes simplex reduce de zece ori riscul de îmbolnăvire de Alzheimer, arată un nou studiu citat de medicalnewstoday.com.

Cercetătorii cunoșteau deja asocierea care există între prezența virului herpes și riscul crescut de demență, mai ales în forma cea mai răspândită – Alzheimer, după realizarea unor studii în acest sens, publicate recent.

Analizele realizate post-mortem au indicat faptul că persoanele care aveau Alzheimer au înregistrat un procent ridicat de prezență a virusurilor herpes , comparativ cu persoanele neafectate de demență.

Însă un comentariu, publicat recent în Journal of Alzheimer’s Disease și realizat pe baza a trei studii anterioare, indică și o asociere neașteptată între folosirea de antiviral pentru herpes și scăderea riscului de Alzheimer.

Comentariul – scris de Ruth Itzhaki, profesor de neuroștiințe la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, și de Richard Lathe, profesor la Universitatea din Edinburgh – ia în calcul două studii ce asociază riscul de demență cu prezența virusului herpes și unul care indică reducerea drastică a riscului de demență după folosirea antivirapului pentru herpes.

Acest ultim studiu, considerat cel mai important, a examinat 8.362 de persoane cu vârsta peste 50 de ani la care a fost diagnosticată prezența virusului herpes simplex, precum și un grup de control de 25.086 de persoane cu aceeași vârstă, dar fără herpes.

Cele două grupuri au fost analizate timp de un deceniu, între 2001 și 2010. În grupul cu herpes, riscul de demență a fost de 2,5 ori mai mare decât în grupul fără herpes.

Însă același studiu a descoperit că, în cazul persoanelor care au folosit un antiviral agresiv pentru herpes, riscul de demență a scăzut de zece ori.

“Nu doar magnitudinea efectului antiviralului este un fenomen remarcabil, ci și faptul că – în ciuda duratei relativ scurte a tratamentului – la cei mai mulți dintre pacienții afectați cel mai grav de virusul herpes simplex 1 pare să prevină daunele pe temen lung asupra creierului ce provoacă Alzheimer”, a afirmat Richard Lathe.

Autorii studiului consideră că antiviralele ieftine și larg răspândite pot ajuta la prevenirea bolii Alzheimer și sugerează că, pe termen mai lung, ar putea apărea chiar și un vaccin împotriva demenței.

Recent, producătorul japonez de medicamente Eisai și grupul american Biogen au anunțat că analizele finale ale testelor realizate cu un medicament pentru Alzheimer au indicat rezultate pozitive în cazul pacienților cărora li s-au administrat cele mai mari doze.

De asemenea, un fond de investiții dedicat găsirii unor noi metode pentru prevenirea și tratarea demenței a strâns de la investitorii din piață 350 de milioane de dolari.

Dementia Discovery Fund (DDF), o inițiativă a fostului premier britanic David Cameron, își propune să realizeze o conlucrare a autorităților guvernamentale, sectorului farmaceutic și organizațiilor caritabile.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu