Boala Parkinson: ce efect secundar neașteptat are stimularea cerebrală profundă (DBS)

Boala Parkinson: ce efect secundar neașteptat are stimularea cerebrală profundă (DBS)
decembrie 20 10:00 2019 Timp citire articol: 2 minut(e)

Unii pacienți cu Parkinson care au implantat un dispozitiv de stimulare cerebrală profundă (DBS) pentru a-și controla simptomele au raportat un efect secundar neașteptat și anume au pierdut capacitatea de a înota. Cercetătorii au raportat cazurile a nouă pacienți care erau înotători buni chiar și după ce au fost diagnosticați cu boala Parkinson.

Studiul a fost publicat în revista americană Neurology și a arătat că după ce au avut o intervenție chirurgicală profundă de stimulare a creierului, simptomele pacienților s-au îmbunătățit, dar aceștia și-au pierdut abilitățile de înot.

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, care fusese un bun înotător și suferea de Parkinson a aflat că nu mai poate înota când a sărit într-un lac. El a spus că s-ar fi înecat, dacă nu ar fi fost salvat de un membru al familiei, potrivit Medicinenet.com. Trei dintre cei nouă pacienți au putut să înoate din nou după ce au oprit dispozitivele de stimulare cerebrală. Cu toate acestea, le-au pornit din nou, deoarece simptomele lor s-au agravat.

„Până când nu se fac mai multe cercetări pentru a determina de ce unele persoane cu DBS nu mai pot înota, este crucial ca oamenilor să li se spună acum riscul potențial de înec și necesitatea unei evaluări atent supravegheate a abilităților lor de înot înainte de a intra în apă “, a declarat dr. Daniel Waldvogel, autorul studiului, de la Universitatea din Zurich.

Boala Parkinson este o tulburare progresivă a sistemului nervos care poate duce la tremor sau probleme de mișcare. Stimularea profundă a creierului presupune plasarea electrozilor în anumite zone ale creierului pentru a controla mișcările anormale. Electrozii sunt conectați la un dispozitiv – plasat sub piele – care controlează impulsurile electrice.

,,Înotul este o mișcare extrem de coordonată, care necesită o coordonare complicată a brațelor și picioarelor. Trebuie determinat exact modul în care stimularea profundă a creierului interferează cu această abilitate”, a explicat Waldvogel.

El a menționat că studiul raportează doar câteva cazuri și a spus că este nevoie de cercetări suplimentare la un număr mare de bolnavi pentru a identifica procentul de pacienți care își pierde capacitatea de a înota din cauza stimulării cerebrale profunde.

„Chiar dacă aceste rapoarte au afectat doar câteva persoane, am considerat că acest risc potențial este suficient de grav pentru a alerta pe alții cu boala Parkinson, precum și familiile și medicii lor”, a spus Waldvogel.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu