Studiu: Poluarea aerului scurtează viața românilor cu jumătate de an, în medie; locuitorii din județul Satu Mare sunt cei mai afectați de poluare

Studiu: Poluarea aerului scurtează viața românilor cu jumătate de an, în medie; locuitorii din județul Satu Mare sunt cei mai afectați de poluare
noiembrie 20 13:52 2018 Timp citire articol: 2 minut(e)

Poluarea aerului, cauzată în mare măsură de arderea combustibililor fosili, scurtează speranța de viață a românilor, în medie, cu șase luni, se arată într-un studiu al Universitații din Chicago, consultat de 360medical.ro.

Cea mai afectată regiune din România este județul Satu Mare, unde poluarea taie un an din speranța de viață a locuitorilor.

La polul opus, locuitorii din Covasna și Tulcea sunt cel mai puțin afectați de poluare. În cele două județe, poluarea reduce speranța de viață cu doar trei luni, în medie.

Bucureștenii pierd din cauza poluării, în medie, nouă luni din speranța de viață, potrivit studiului.

Poluarea aerului este măsurată în micrograme de particule poluante pe metru cub de aer, iar cercetarea a fost realizată la nivel mondial, având ca bază datele din anul 2016.

La nivel mondial, poluarea aerului reduce speranța de viață a populației cu 1,8 ani, în medie, fiind considerată “cel mai mare criminal din lume”, au declarat autorii studiului, citați de Reuters.

Cercetătorii au lansat un site web care le arată utilizatorilor câți ani de viață îi costă poluarea aerului în funcție de regiunea în care locuiesc.

Particulele fine în suspensie inhalate din aerul poluat reduc viața mai mult decât fumul de țigară inhalat direct, care poate scurta viața cu doar 1,6 ani, în medie, și sunt mai periculoase decât alte amenințări la adresa sănătății publice, cum ar fi războiul sau virusul HIV.

În unele părți ale globului, situația este și mai dramatică. De exemplu, indicele calității aerului al Universității din Chicago arată că locuitorii din unele părți ale Indiei, a doua cea mai populată țară din lume, pierd 11 ani din viață din cauza nivelului ridicat de poluare a aerului.

China și Indonezia sunt, de asemenea, printre țările în care particulele fine în suspensie îi afectează cel mai mult pe locuitori, reducându-le speranța de viață cu șapte ani, respectiv cinci ani și jumătate, arată studiul menționat.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu