Studiu: Mâncarea ambalată din SUA este ultraprocesată, iar americanii sunt supraexpuși la grăsimii saturate, sare și zahăr

Studiu: Mâncarea ambalată din SUA este ultraprocesată, iar americanii sunt supraexpuși la grăsimii saturate, sare și zahăr
iulie 31 08:14 2019
Articol scris de:
Timp citire articol: 3 minut(e)

Pentru 80% din americani, consumul total de calorii provine din alimentele și băuturile cumpărate din magazine (ambalate sau neambalate), iar din acest motiv stocul de alimente și băuturi joacă un rol principal în dezvoltarea afecțiunilor cronice ca obezitatea sau bolile cardiovasculare.

Studiul a fost publicat în jurnalul “Nutrients” și urmărește să furnizeze noi informații pentru consumatori, cercetători și factori de decizie politică pentru a încuraja producătorii de alimente să reformuleze sau să înlocuiască produsele nesănătoase și pentru a informa guvernul american unde este nevoie de acțiune pentru a îmbunătăți calitatea stocului american de alimente și băuturi ambalate.

“Nu este șocant că stocul nostru de alimente este foarte procesat, dar este important să menținem producătorii de alimente și băuturi responsabili prin informarea continuă legată de ceea ce fac când vine vorba de furnizarea alimentelor sănătoase pentru consumatori. Iar verdictul este că ei pot și ar trebui să facă lucrurile mai bine”, a spus autoarea principală Abigail Baldridhe, biostatistician la departamentul de medicină preventivă la Northwestern University Ferinberg School of Medicine, citată de sciencedaily.com.

Conform clasificării NOVA Food Classification System dezvoltată la Universitatea din Sao Paulo din Brazilia, “alimentele și băuturile ultra-procesate” reprezintă al patrulea și grupul final de alimente ce sunt “formulări industriale făcute exclusiv sau majoritar din substanțe extrase din alimente (uleiuri, grăsimi, zahăr, amidon și proteine)”. Sunt derivate din grăsimi hidrogenate și amidon modificat și sunt sintetizate în laborator.

Oamenii de știință au analizat 230.156 de produse și folosind sistemul de clasificare NOVA au descoperit că 71% din produse cum ar fi pâinea, topping-urile pentru salată, snacks-urile, dulciurile, băuturile dulci erau ultraprocesate. În rândul primilor 25 de producători de top după volumul vânzărilor, 86% din produse au fost clasificate ca ultra-procesate.

“Pâinea și produsele de patiserie” a reprezentat una din cele mai ridicate trei categorii în termenii nivelurilor nutrienților (calorii, grăsimi saturate, zahăr total și sodiu).

În comparație cu alte țări vestice ca Australia, stocul alimentar american este aproximativ la fel de sănătos, dar mai procesat, cu un conținut mediu mai ridicat de zahăr și sodiu, conform studiului.

“Produsele alimentare și băuturile evoluează continuu, iar rapoartele ca acesta subliniază oportunitățile de a face schimbări critice cu producători specifici sau cu categorii de produse pentru a reduce grăsimile saturate, sarea și zahărul. Echipa noastră a arătat anterior că pâinile, în particular, au un conținut de sodiu cu 12% mai ridicat în SUA în comparație cu Regatul Unit, unde strategiile naționale de reducere a sodiului au contribuit la scăderea nivelurilor de sodiu pentru alimentele ambalate”, a spus Baldridge.

Cercetătorii au analizat date colectat de la compania locală Label Insight din Chicago, ce reprezintă mai mult de 80% din toate produsele alimentare și băuturile vândure în SUA în ultimii trei ani.

“Trebuie să obținem mai bine informații în timp real legate de stocul nostru alimentar aflat într-o continuă schimbare dacă vrem să urmărim și să îmbunătățim calitatea”, a spus co-autorul dr. Mark Huffman.

Vara trecută cercetătorii au lansat versiunea americană a FoodSwith, o aplicație gratuită ce le permite consumatorilor să scaneze alimentele ambalate pentru a determina cât de sănătoase sunt. Dacă un produs nu există în data de baze a aplicației cu 268.000 de produse, aplicația îi cere utilizatorului să încarce poze cu codul de bare, valorile nutriționale și ambalajul pentru a actualiza baza de date.

Cercetătorii au clasificat alimentele în funcție de cât de sănătoase sunt folosind sistemul Health Star Rating, prin care se acordă alimentelor scoruri de la 0,5 (cel mai nesănătos) la 5 stele (cel mai sănătos) pentru a oferi un profil nutrițional simplu al alimentelor ambalate. S-au concentrat în mod specific să vadă dacă produsele erau ultraprocesate sau nu și au comparat calitatea produselor.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu