Experienţele traumatice pot fi înrădăcinate adânc în memoria unei persoane. Cum pot fricile ce urmează unor traume să fie reduse pe termen lung şi împiedicate să devină o afecţiune permanentă legată de stres? Cercetătorii de la Mainz University Medical Center au găsit noi perspective prin adugarea unor medicammente ce conţin dopamină la tratamentul clasic.
Cheia abordării lor este de a ancora experienţe noi, pozitive, în memoria unei persoane. Ca şi în tratamentul clasic, pacienţii traumatizaţi ar trebui să fie în primul rând expuşi la stimuli ce induc frica pentru a învăţa că aceşti stimuli sunt în mare parte inofensivi. Aceastră experienţă ar putea fi durabilă folosind o medicaţie simplă şi sigură.
Cercetătorii au analizat mai îndeaproape procesul mental ce stă la baza proceselor ce formează memoriile pozitive rezultante. Descoperirile lor, publicate acum în Nature Communication ar putea ajuta la îmbunătăţirea tratamentului pentru problemele legate de anxietate şi afecţiunea stresului post-traumatic (PTDS) şi caută să dezvolte metode adecvate de prevenire, scrie sciencedaily.com.
Creierul uman este într-o continuă schimbare şi poate fi modelat de experienţe – atât bune, cât şi rele.Aceasta este premisa de bază care stă la baza cercetării de rezilienţă şi a terapiilor utilizate pentru a trata fobiile şi tulburările de anxietate.
Dar cum reuşesc unii să-şi reducă teama sau chiar să o folosească şi să o transforme în experienţe noi, pozitive atunci când se confruntă cu o situaţie care i-a înfricoşat anterior? Şi de ce acest mecanism numit extincţie de teamă nu reuşeşte să funcţioneze pentru alte persoane pe termen lung? Cum se formează creierul unei persoane şi se stabilizează amintirile pe termen lung şi care este rolul jucat de factori cum ar fi procesele spontane de consolidare neuronală care au loc după ce se învaţă o nouă experienţă pozitivă?Acestea sunt întrebările care stau la baza lucrărilor efectuate de profesorul Raffael Kalisch şi de Dr. Anna M.V. Gerlicher împreună cu cercetătorii Centrului de Rezilienţă Germană (DRZ) şi Centrul de cercetare colaborativă 1193 ”Neurobiologia rezilienţei la disfuncţia psihică indusă de stres: de la mecanismele de înţelegere la promovarea prevenirii” la Centrul Medical Universitar din Mainz.
”Deja avem o înţelegere destul de bună asupra proceselor neuronale relevante pentru înţelegerea faptului că un stimul ce induce frica nu mai prezintă o ameninţare. Studiile recente au arătat, oricum, că este foarte important să fim capabili să ne amintim clar aceste experienţe de învăţare. Este singura cale de a evita să cădem pradă unor răspunsuri nenecesare la frică şi prin urmare să existe riscul dezvoltării unei afecţiuni de stres post-traumatic. Prin urmare, ne-am axat pe modul în care experienţa învăţată poate fi consolidată în memorie, după un asemenea proces de învăţare”, a explicat dr. Anna Gerlicher, autor principal al studiului.
Echipa de cercetători a descoperit că în cazul pacienţilor studiaţi, creierul a urmat anumite şabloane privind activitatea, în timpul unei experienţe de învăţare, care a reapărut spontan într-o fază de repaus de după faza de învăţare. Cu cât aceste reactivări spontane au apărut mai frecvent, cu atât mai bine deoarece subiecţii au fost capabili să-şi amintească experienţele pozitive într-o zi de teste subsecvente şi cu atât mai puţin au fost mai nenecesare răspunsurile acestora la stimuli de frică.
Ei au descoperit de asemenea că şabloanele activităţii relevante de memorare erau dependente de neurotransmitatorul numit dopamină. ”Un aspect particular fascinant pentru noi este faptul că administrând un medicament disponibil pe piaţă ce intervine în biochimia cerebrală şi cauzează o creştere a nivelului dopaminei din creier după învăţare, am fost capabil să mărim numărul reactivărilor astfel încât răspunsurile la frică au fost reduse. În esenţă, am descoperit că amintirile referitoare la frică pot fi relativ uşor reinstaurate, cel puţin în laborator şi fără practică ulterioară sau antrenament al memoriei”, a adăugat Kalisch.
Cercetătorii văd aceste descoperiri ca oferind potenţial pentru obţinerea unor noi perspective asupra mecanismelor fundamentale ale formării memoriei şi pentru dezvoltarea unor noi căi de a îmbunătăţi prevenirea şi tratamentului pentru stres post-traumatic.
