Medicii ortopezi americani testează o aplicație pe Apple Watch pentru a monitoriza pacienții înainte și după operații

Medicii ortopezi americani testează o aplicație pe Apple Watch pentru a monitoriza pacienții înainte și după operații
octombrie 16 11:22 2018 2 minut(e)

Aproximativ 10.000 de americani care vor suferi operații la șold sau genunchi vor fi monitorizați de medici cu ajutorul ceasurilor inteligente de la Apple, prin intermediul unei noi aplicații a gigantului IT american care a fost deja testată de firma producătoare de proteze Zimmer Biomet, scrie Reuters.

Pentru început, medicii de la patru spitale și peste zece alte instituții medicale din state precum Massachusetts, California, Colorado și Michigan vor primi statistici incluzând frecvența cardiacă, mișcările realizate și orele de repaos de la pacienții care așteaptă o operație sau care se recuperează după o intervenție chirugicală la șold sau genunchi.

Testarea aplicației face parte dintr-un studiu care se va realiza în mai mulți ani, realizat de instituții medicale americane în colaborare cu Apple și cu producătorii de proteze pentru genunchi și șold.

Studiul va permite medicilor să evalueze mai bine cât de bine respectă pacienții fizioterapia sau regimul prescrise înainte de intervenția chirurgicală sau indicațiile de recuperare de după operație.

Interesul Apple pentru acest tip de intervenții chirugicale este generat de frecvența acestora. Astfel, doar în SUA, în fiecare an au loc peste un milion de operații la genunchi sau șold, ceea ce face ca acest tip de intervenții chirugicale să se numere printre cele mai frecvente tipuri de operații.

Credem că acestă nouă procedură de colaborare între medic și pacient va crea un nou ecosistem în ortopedie, care în cele din urmă va conduce la mai puțină anxietate, în cazul pacienților, și la o mai bună posibilitate de monitorizare, în cazul chirurgilor, a declarat directorul companiei Zimmer Biomet, Dan Williamson.

În acest moment, pacienții care trebuie să facă o operație la șold sau genunchi au, în multe cazuri, un sprijin sau o îndrumare medicală reduse atât înainte, cât și după operație, ceea ce generează o stare de teamă și anxietate inutilă“, a completat el.

În ultima perioadă, Apple a avut mai multe inițiative în domeniul sănătății, pe care  urmează să le pună la dispoziția utilizatorilor săi. Compania a anuțat în ultima lună lansarea Apple Watch 4, care poate detecta problemele cardiace și este considerat un dispozitiv cu multe funcții legate de sănătate.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu