O mutație a proteinelor este cauza dezvoltării anormale a sistemului nervos, arată un studiu realizat în SUA
Oamenii de știință au descoperit un mecanism care leagă o mutație a proteinelor cu dezvoltarea anormală a sistemului nervos.
Tulburările de neurodezvoltare care apar din mutații genetice rare pot provoca funcții cognitive atipice, dizabilități intelectuale și întârzieri ale dezvoltării, însă nu este clar de ce și cum se întâmplă acest lucru.
Oamenii de știință au suspectat că o mutație într-un complex de proteine ar putea fi vinovatul pentru un grup de afecțiuni genetice rare și, acum, cercetătorii Institutului Salk au identificat mecanismul molecular care leagă această mutație cu dezvoltarea anormală a sistemului nervos.
Rezultatele echipei, publicate în Molecular Cell la 30 iulie 2019, aduc cercetătorii cu un pas mai aproape de înțelegerea tulburărilor de neurodezvoltare, cum ar fi sindromul Nicolaides-Baraitser și altele.
“Pentru prima dată, am reușit să identificăm mecanismul unei mutații genice cunoscute implicate în tulburările de neurodezvoltare”, spune asistentul profesor Diana Hargreaves, autor principal al cercetării, citată de sciencedaily.com.
Cauza de bază are legătură cu un complex de proteine numit complex SWI / SNF, care este implicat în reglarea ADN-ului și, atunci când este afectat de o mutație, este asociat cu sindromul Nicolaides-Baraitser, sindromul Coffin-Siris, autism și chiar cu unele tipuri de cancer.
Aceste complexe reambalează și reformulează ADN-ul din nucleu pentru a permite sau a împiedica accesul la gene. Și totuși, oamenii de știință nu știau cum funcționează încă mutațiile din subunitățile individuale ale complexului SWI / SNF.
Pentru a elucida acest mecanism oamenii de știință au apelat la culturi de celule pentru a modela tiparele de creștere a celulelor creierului afectate și în paralel celulele creierului normale.
Ei au utilizat tehnica de editare a genelor CRISPR pentru a imita mutația SMARCA2 observată în sindromul Nicolaides-Baraitser. În special, cercetătorii au descoperit că celulele sănătoase au o activitate minimă SMARCA2, în timp ce celulele cu mutație au avut o puternică creștere a activității SMARCA2 și o abilitate semnificativ crescută de a genera precursori ai neuronilor, numite celule progenitoare neuronale.
În această stare puternic activată, SMARCA2 a afectat funcția complexului SWI / SNF normal, ceea ce a dus la un efect de domino, cu modificări ale expresiei genice care au dus la dezvoltarea anormală a creierului.
“Înțelegând mai bine această mutație în SMARCA2, am exploatat ceea ce pare un proces de dezvoltare de bază care ar putea fi perturbat în stări de boală, cum ar fi autismul sau chiar cancerul”, spune Hargreaves.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.