Rețele neuronale active au fost crescute artificial de către cercetătorii japonezi

Rețele neuronale active au fost crescute artificial de către cercetătorii japonezi
iulie 04 08:08 2019 2 minut(e)

Organoidele cerebrale sunt crescute artificial, culturile de țesut 3D ce se aseamănă cu creierul uman. Cercetătorii din Japonia au raportat rețelele neurale funcționale derivate din aceste organoide într-un studiu publicat în jurnalul Stem Cell Reports.

Chiar dacă organoidele nu “gândesc”, noul instrument al cercetătorilor – ce detectează activitatea neurală prin folosirea organoidelor – ar putea furniza o metodă pentru înțelegerea funcției creierului uman.

“Din cauză că pot mima dezvoltarea cerebrală, organoidele cerebrale pot fi folosite ca un substitut al creierului uman pentru a studia afecțiuni complexe de dezvoltare și neurologice”, a spus autorul corespondent Jun Takahashi, profesor la Universitatea Kyoto, citat de sciencedaily.com.

Oricum, aceste studii sunt provocatoare, din cauză că organoidelor cerebrale din prezent le lipsesc structurile de susținere dorite, cum ar fi vasele de sânge și țesuturile înconjurătoare, conform lui Takahashi. Având în vedere că cercetătorii au o abilitate limitată de evaluare a activităților neurale ale organoidelor, de asemenea a fost dificilă o evaluare cuprinzătoare a funcției rețelelor neuronale.

Pentru realizarea studiului cercetătorii au creat un instrument de analiză funcțională pentru a evalua schimbarea dinamică complexă a activității rețelelor într-un câmp detectat, ce a reflectat activitatea a mai mult de 1.000 de celule și au reușit astfel să detecteze schimbările dinamice în activitatea ionilor de calciu și să observăe activitățile celulare complexe ale rețelelor neuronale.

Pentru a genera organoidele, cercetătorii au creat o minge de celule stem pluripotente ce au potențialul de a se diferenția în țesuturi variate ale corpului. Apoi, au plasat celulele într-un vas ce mimează mediul necesar pentru dezvoltarea cerebrală. Folosind organoidele, echipa a observat cu succes activitățile sincronizate și nesincronizate în rețelele și conexiunile dintre neuronii individuali. Activitatea neurală sincronizată poate fi baza pentru diverse funcții cerebrale, inclusiv memoria.

Noua cercetare oferă posibilitatea unei evaluări largi a activității neurale derivate din celula umană. Metoda ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă procesele prin care informația este codificată în creier prin activitatea unei populații specifice de celule, dar și mecanismele fundamentale de la baza bolilor psihice.

În viitor, cercetarea aplicată a organoidelor cerebrale va explora l trei domenii principale – descoperirea de noi medicamente, tratarea tulburărilor neuropsihiatrice și medicina regenerativă se mai arată în concluziile studiului

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.