Cel mai mic nou-născut din lume care a supraviețuit vreodată a fost externat

Cel mai mic nou-născut din lume care a supraviețuit vreodată a fost externat
mai 31 11:07 2019 2 minut(e)

Un copil care a cântărit la naștere aproximativ cât un măr mai mare și care este considerat a fi cel mai mic copil din lume care a supraviețuit vreodată a fost externat după cinci luni dintr-un spital din San Diego.

Copilul, o fetiță cunoscută sub numele de Saybie, a cântărit 245 de grame când s-a născut în luna decembrie la Maternitatea Sharp Mary Birch, se afirmă într-un comunicat al instituției medicale citat de Reuters.

Saybie a cântărit puțin mai mult decât un măr din soiul Golden Delicious care de obicei are o greutate de aproximativ 212 grame.

Saybie a bătut recordul pentru cel mai mic copil din lume potrivit ”Tiniest Babies Registry”. Anterior recordul era deținut de un copil care s-a născut în Germania, în 2015 și care cântărise la naștere 252, 31 grame, potrivit registraturii de la Universitatea din Iowa.

În luna decembrie, mama lui Saybie, care a dorit să rămână anonimă, a dat naștere copilului prin operație cezariană de urgență la 23 de săptămâni și 3 zile de gestație, cu aproximativ 17 săptămâni mai devreme decât termenul pentru o sarcină tipică.

”Medicii au spus că nașterea prematură este necesară după ce au descoperit că copilul nu a câștigat în greutate, iar viața mamei sale fusese pusă în pericol iminent”, se mai precizează în comunicatul spitalului.

Saybie, considerată un bebeluș micro prematur, a fost tratată în unitatea de terapie intensivă neonatală a spitalului până când a plecat acasă în lunamai. La externare fetița cântărea 5,6 kg.

Pe parcursul lunilor de spitalizare Saybie nu a experimentat practic nici una din problemele medicale asociate în mod obișnuit cu bebelușii prematuri foarte mici, care pot include sângerări cerebrale, și probleme pulmonare sau de inimă.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.