Adolescenții ce aleg să petreacă timpul singuri ar putea ști ce este mai bine pentru ei, conform unei noi cercetări ce sugerează că solitudinea nu este neapărat un semnal de alrmă pentru izolare sau depresie.
Factorul cheie este alegerea, au spus cercetătorii de la Universitatea din California, Santa Cruz și Colegiul Wilmington. Când solitudinea este impusă adolescenților sau adulților, ca o pedeapsă sau ca un rezultat al anxietății sociale, poate fi problematică. Dar solitudinea aleasă contribuie la creșterea personală și acceptarea de sine, au descoperit ei.
”Solitudinea este privită de multe ori ca ceva negativ, în special pentru adolescenții ce sunt catalogați ca rebeli sau singuratici. Uneori, solitudinea este bună. Din punct de vedere al dezvoltării, învățarea a fi singur este o abilitate și poate fi revigoratoare și restauratoare. Majoritatea studiilor anterioare au confundat solitudinea cu singurătatea sau timiditatea. Există un stigmat asupra copiilor ce petrec timp singuri. Este considerat că le lipsesc abilitățile sociale sau sunt catalogați ca fiind singuratici. Este benefic să știm când trebuie să fim singuri și când trebuie să fim cu alții. Acest studiu cuantifică beneficiile solitudinii și o diferențiază de costurile singurătății sau izolării”, a pus Margarita Azmitia, profesoară de psihologie la UC Santa Cruz și co-autoare a noii lucrări în ”Journal of Adolescence”, citată de sciencedialy.com.
Dr. Virginia Thomas, profesoar asistent de psihologie la Willmington College, a început studiul ca în laboratorul lui Azmitia, unde a dezvoltat o specializare privind rolul solitudinii în dezvoltarea de identificare și bunăstarea emoțională.
Când adolescenții și tinerii adulți aleg să petreacă timp singuri, solitudinea poate furniza o oportunitate pentru reflectare, expresie creativă și împrospătare spirituală. Dar poate fi provocatoare atunci când este impusă – când optează pentru izolarea socială pentru că nu au prieteni, se simt stânjeniți, experimentează anxietate socială sau sunt pedepsiți, conform lui Thomas.
Pentru a diferenția aceste motivații, Thomas și Azmitia au dezvoltat un chestionar cu 14 puncte și au rugat participanții să își evalueze motivele pentru solitudine pe o scară de patru puncte, cu întrebări ca ”Mă simt energic când petrec timp singur”, ”Îmi place liniștea” versus ”Mă simt inconfortabil când sunt cu alții” sau ”Regret lucrurile pe care le spun sau fac când sunt cu alții”.
”Avem rezultate clar ce sunt indicatori destul de buni ai solitudinii adaptive sau maladaptive”, a spus Thomas. Cei care caută solitudine pentru că se simt respinși sau vor să se retragă în izolare se află la un risc mai mare de anxietate socială, singurătate și depresie și tind să aibă niveluri mai scăzute de dezvoltare de identificare, autonomie și relații pozitive cu alții.
În contrast, cei care caută solitudinea din motive pozitive, ca reflectarea sau o dorință pentru pace și liniște, nu au parte de niciunul din riscuri.
Cultura de astâzi condusă de dispozitive promovează conexiunea 24/7 cu prietenii și apropiații iar persoanele tinere nu au experiență în învățarea modului în care să își organizeze timpul în care sunt singuri în mod productiv. Solitudinea impusă este mai problematică pentru adolescenți, care de obicei își fac griji că ar fi respinși sau se tem că a fi singur înseamnă a nu fi popular.
”Aceste rezultate ne fac mai conștienți de faptul că a fi singur poate fi revigorant și un lucru pozitiv. Întrebare este cum să fim singuri fără să simțim că suntem respinși. Pentru mulți oameni, solitudinea este ca antrenarea unui mușchi pe care nu l-au folosit niciodată. Trebuie să îl dezvolți, să în încordezi și să înveți să petreci timpul singur spre beneficiul tău. Solitudinea servește aceleași funcții pozitive la introvertiți și extrovertiți. Introvertiții au doar nevoie de mai multă”
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.