Stresul prenatal al mamei ar putea afecta creierul copilului arată concluziile unui studiu realizat în Marea Britanie de o cercetătoare de origine română

Stresul prenatal al mamei ar putea afecta creierul copilului arată concluziile unui studiu realizat în Marea Britanie de o cercetătoare de origine română
octombrie 09 16:39 2019 3 minut(e)

O nouă cercetare de la King’s College London, realizată de o cercetătoare de origine română, a arătat că stresul maternal înainte și în timpul sarcinii ar putea afecta dezvoltarea cerebrală a bebelușului.

În studiul publicat în ”Biological Psychiatry”, cercetătoarea doctorandă în Imagistică și Sănătate Perinatală, Alexandra Lautarescu și prof. Serena Counsell, directoare de Neuroimagistică Avansată au urmărit pentru prima dată relația dintre stresul maternal și dezvoltarea cerebrală în cazul a 251 de bebeluși născuți prematur.

Cele două cercetătoare au găsit dovezi ale unei dezvoltări întrerupte a unui tract al materiei albe, fasciculul uncinat, în cazul bebelușilor ai căror mame au trecut prin mai mult stres în perioada prenatală.

Mamele au completat un chestionar legat de evenimentele stresante, începând cu stresul de zi cu zi ca mutatul sau un examen, până la factori de stres mai severi cum ar fi doliul, separarea sau divorțul. Un scor de severitate al stresului a fost calculat în baza a câți factori de stres au experimentat, cât și în funcție de severitatea acestora.

Cercetătorii au folosit și o tehnică medicală de imagistică numită imagistica tensorului de difuzie, dezvoltată specific pentru observarea structurii materiei albe. Tractul materiei albe este implicat în tulburările de anxietate, la adulții cu anxietate putând să apară schimbări în acest tract.

”Am descoperit că în cazul mamelor ce au fost mai stresate în timpul sarcinii și în perioada dinaintea nașterii, materia albă a fost alterată la bebeluși”, a spus Alexandra Lautarescu, citată de sciencedaily.com.

Conform cercetătorilor, acest studiu subliniază importanța susținerii mamelor însărcinate, studiile anterioare arătând că intervențiile ca terapia cognitivă comportamentală pot ajuta la micșorarea rezultatelor adverse asupra bebelușului. Medicii au un rol important atunci când vorbesc cu femeile înscărcinate, deoarce în timp ce aceștia întreabă de obicei pacientele despre simtomele depresive nu pun și întrebări despre stresul general și anxietate.

”Nu este ceva diagnosticat atât de des pe cât ar trebui în timpul sarcinii și încercăm să subliniem că sănătatea mintală maternă în timpul sarcinii poate avea un impact asupra dezvoltării cerebrale a bebelușului, ceea ce ar putea avea un impact asupra rezultatelor lui mai târziu în viață. Nimeni nu întreabă aceste femei în legătură cu stresul și astfel nu au parte de nicio susținere. Serviciile prenatale trebuie să fie conștiente că stresul trebuie luat în calcul și trebuie să avem un fel de susținere pentru mamele ce identifică că sunt stresate. Dacă încercăm să ajutăm aceste femei fie în timpul sarcinii, fie la începutul perioadei postnatale cu o intervenție, acest lucru nu numai că va ajuta mama, dar va și preveni întreruperea dezvoltării cerebrale a bebelușului și va îmbunătăți rezultatele per total”, a mai explicat Alexandra Lautarescu.

Există dovezi ce sugerează că în cazul în care mamele au o sănătate mintală slabă
în timpul sarcinii aceasta poate duce la rezultate obstretice adverse asupra bebelușului (o greutate mai scăzută la naștere sau nașterea prematură), dar ar putea duce de asemenea și la comportamente timpurii alterate cum ar fi plânsul mai frecvent.

Sunt necesare mai multe studii pentru a vedea dacă schimbările în dezvoltarea cerebrală a acestor bebeluși vor duce la rezultate negative mai târziu în viață.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.