Studiu: Consumul de nuci poate ajuta la limitarea creșterii în greutate

Studiu: Consumul de nuci poate ajuta la limitarea creșterii în greutate
octombrie 07 12:18 2019 Timp citire articol: 2 minut(e)

În ciuda numărului mare de calorii, consumul zilnic de nuci ar putea ajuta la oprirea creșterii în greutate, în special atunci când nucile înlocuiesc alimente mai puțin sănătoase, arată concluziile unui nou studiu.

Cercetătorii au analizat 126.190 adulți sănătoși de vârstă mijlocie, pe o durată cuprinsă între 20 și 24 de ani. La început, participanții erau de obicei la o greutate sănătoasă sau ușor supraponderali. Până la sfârșitul studiului, aproximativ 17% dintre participanți au devenit obezi.

Oamenii care și-au crescut consumul total de nuci cu o jumătate de porție pe zi (14 grame), au avut un risc cu 3% mai mic de a deveni obezi, în timp ce dublarea acestei cantități a determinat o scădere a riscului de obezitate cu 15%. De asemena adăugarea în meniu a altor sortimente de fructe uscate că nucile caju sau migdalele a fost asociată cu o scădere a riscului de obezitate cu 11%.

“Consumul de nuci poate ajută la menținerea unei greutăți corporale sănătoase în mai multe moduri. De exemplu conținutul ridicat de grăsimi sănătoase și fibre oferă o senzație de saturație pentru un timp mai îndelungat în comparație cu carbohidrații prelucrați și alte alimente mai ușor de digerat. Așadar, chiar dacă nucile sunt considerate pline de calorii, aportul lor ar putea deplasa alte calorii nesănătoase din dietă pentru a îmbunătăți greutatea pe termen lung” , a declarat pentru Reuters, autorul principal al studiului, Deirdre Tobias, de la Brigham and Women’s Hospital and Harvard Medical School din Boston.

În fiecare an în timpul studiului, participanții au câștigat în medie 0,32 kilograme. Dar fiecare jumătate de porție de nuci adăugată la o dietă zilnică a fost asociată cu creșterea în greutate mai mică.

Cu o jumătate de porție suplimentară de nuci, participanții au obținut în medie cu 0,19 kg mai puțin la fiecare patru ani decât cei care nu au adăugat nuci la dieta lor, în timp ce adăugarea unei porții întregi de nuci a fost asociată cu o creștere mai mică în greutate cu 0,37 kg.

De asemenea, studiul a descoperit că adăugarea de nuci în dietă a fost asociată cu un risc cu 4% mai mic de a câștiga mai mult de 2 kg sau mai mult de 5 kg la fiecare patru ani.

Autorii studiului au primit finanțare de la The Peanut Institution și California Walnut Commission.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu