Studiu: Mutațiile genetice produse de chimioterapie pot provoca recidiva bolii în cazul copiilor cu leucemie limfoblastică acută

Studiu: Mutațiile genetice produse de chimioterapie pot provoca recidiva bolii în cazul copiilor cu leucemie limfoblastică acută
noiembrie 04 09:10 2019 Timp citire articol: 3 minut(e)

O colaborare ștințifică internațională a identificat mutații rezistente la medicamente ce provoacă recidiva bolii la unii copii cu leucemie limfoblastică acută de chimioterapie.

Chimioterapia a făcut ca cel mai comun tip de cancer la copii să fie unul dintre cele mai vindecabile, dar cercetătorii au dovezi conform cărora tratamentul ar putea de asemenea să ducă la recidivare în cazul unor pacienți.

Conform rezultatelor publicate în jurnalul ”Blood”, mutațiile induse de tratament cauzează rezistența la mdicamente pentru unii pacienți la care recidivează leucemia limfoblastică acută (LAL).

”Studiul subliniază dinamica evoluției pentru leucemia limfoblastică acută pediatrică, ce sugerează pentru prima dată că tratamentul chimioterapeutic, în special cu tiopurină, poate cauza mutații ce duc la rezistența pacienților la substanțe”, a spus coautorul cercetării dr. Jinghui Zhang, director la Department of Computational Biology la St. Jude Children’s Hospital, citat de sciencedaily.com.

Tiopurina reprezintă o clasă de substanțe folosite în majoritatea fazelor tratamentului pentru leucemia limfoblastică acută.

Studiul a implicat 103 pacienți cu leucemie limfoblastică acută ce a recidivat. Majoritatea au recidivat la 9 sau mai multe luni după diagnostic. Analiza a arătat că în jur de 20% din acești pacienți au avut mutații legate de tratament la recidivă, unele asociate cu rezistența la medicamente.

”Semnăturile mutațiilor sunt specifice și legate de terapie, fiind prezente doar în genomurile pacienților cu leucemia limfoblastică acută recidivantă, dar nu și în alte genomuri ale cancerului pediatric sau al adulților”, a adăugat Zhang.

Leucemia limfoblastică acută este cea mai comună formă de cancer pediatric. Cu tratamentul din prezent, mai mult de 90% din copii devin supraviețuitori pe termen lung. Progrnosticul este mai sumbru pentru pacienții a căror leucemie revine, ceea ce reprezintă 70-80% din toate decesele cauzate de boală.

În timp ce studiile anterioare au identificat mutațiile rezistenței la medicamente specifice recidivei, originea acelor mutații nu a fost clară. Unii cercetători au sugerat că recidivarea leucemiei limfoblastice acute a fost generată de celulele leucemiei rezistente la substanțe prezente la diagnostic.

Copiii din studiu au fost tratați în China, unde au trecut prin secvențiere completă a celulelor leucemiei colectate la diagnostic și recidivă, cât și al ADN-ului normal. De asemenea, analiza a inclus secvențierea profundă a celulelor leucemiei colectate regulat în timpul tratamentului, la 16 pacienți.

Cercetătorii au identificat mutații specifice recidivării la 12 gene implicate în răspunsul la medicamente, inclusiv FPGS, o nouă genă legată de recidivare. De semenea, analiza a arătat două noi șabloane ale mutațiilor. Tiopurina a cauzat una din noile semnături ale mutațiilor.

Durata de timp a recidivării și prezența mutațiilor specifice recidivării în cele 12 gene implicate în răspunsul la medicamente au furnizat perspective asupra cauzei. Majoritatea pacienților, 55%, au avut recidive la 9, până la 36 de luni după diagnostic, dar înainte ca tratamentul să se sfârșească.

Acest grup a avut cele mai multe mutații specifice recidivei în cele 12 gene, în comparație cu pacienții cu recidive mai timpurii.

Modelarea matematică, analiza mutațiilor și alte dovezi au indicat că recidivarea timpurie a fost cel mai probabil cauzată de celulele tumorale rezistente la substanțe prezente la diagnostic.

Cercetătorii au propus un proces în doi pași pentru a explica recidivarea mai târzie. Modelul a sugerat că recidivarea a avut loc atunci când celulele tumorale parțial rezistente la medicamente, prezente la diagnostic, au obținut mutații legate de tratament. Celulele acum rezistente la substanțe se divid și eventual cauzează recidivarea.

scrie un comentariu

1 Comentariu

Adaugă un comentariu