Tratamentele pentru Parkinson ar putea fi îmbunătățite în urma descoperirilor făcute în creierul unei specii de pești, consideră cercetătorii britanici

Tratamentele pentru Parkinson ar putea fi îmbunătățite în urma descoperirilor făcute în creierul unei specii de pești, consideră cercetătorii britanici
aprilie 05 14:42 2019 Timp citire articol: 1 minut(e)

O cercetare realizată de oamenii de știință de la Universitatea din Edinburgh pe creierul peștilor zebră a dezvăluit cum pot fi regenerate celulele creierului care sunt afectate la persoanele cu boala Parkinson. 

Pacienții cu Parkinson ar putea fi ajutați de cunoștințe proaspete obținute din studiile realizate pe niște pești tropicali minusculi deoarece constatările oferă indicii care ar putea ducela dezvoltarea unor tratamente pentru afecțiunea neurologică, care cauzează probleme de mișcare și tremur.

Boala Parkinson apare atunci când celulele nervoase specializate din creier sunt distruse. Aceste celule sunt responsabile pentru producerea unei substanțe chimice importante numite dopamină, scrie sciencedaily.com.

Când aceste celule mor sau se deteriorează, pierderea de dopamină determină dereglarea mișcărilor corporale. Odată ce aceste celule sunt distruse în creierul uman, ele nu pot fi reparate sau înlocuite.

Cu toate acestea, în cazul peștiilor zebră, celulele nervoase care produc dopamină sunt în mod constant înlocuite de celulele stem dedicate în creier, au descoperit cercetătorii.

Echipa de la Universitatea din Edinburgh, a constatat că sistemul imunitar joacă un rol-cheie în acest proces, dar și că  în unele regiuni ale creierului peștilor zebră, procesul nu funcționează.

Cercetătorii afirmă că decodificarea semnalelor imune care facilitează înlocuirea acestor celule nervoase ar putea aduce indicii vitale pentru dezvoltarea unor tratamente pentru Parkinson în cazul oamenilor.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu