Tratarea simptomelor precoce ale riscului de diabet poate preveni boala, arată un studiu realizat în SUA

Tratarea simptomelor precoce ale riscului de diabet poate preveni boala, arată un studiu realizat în SUA
noiembrie 02 07:15 2018 2 minut(e)

Persoanele cu pusee de hiperglicemie și alte semne precoce de risc pentru diabetul zaharat de tip 2 pot evita dezvoltarea bolii în cazul în care încep să ia medicamente sau să își modifice stilul de viață, arată un nou studiu realizat în Statele Unite.

Cercetătorii au analizat datele privind 422 de adulți din sudul Californiei cu nivelul glicemiei ușor crescut și cu risc mediu sau ridicat de a dezvolta diabet. Datele au inclus rezistența la insulină, funcția celulelor beta și teste de toleranță la glucoză.

Subiecților li s-a cerut să facă schimbări în stilul de viață, precum modificarea dietei și creșterea activității fizice prin exerciții sportive.

Dintre persoanele incluse în studiu, 141 au fost convinse să ia două tipuri de medicamente pentru diabet, iar 81 de subiecți au luat trei tipuri de medicamente pentru diabet.

După o perioadă medie de urmărire de aproape trei ani, rata anuală de îmbolnăvire de diabet zaharat a fost de 4,1% în rândul persoanelor care și-au modificat doar stilul de viață și de 1,7% la subiecții care au primit două medicamente pentru diabet. Niciunul dintre pacienții care au primit trei medicamente pentru diabet nu a dezvoltat boala.

“Studiul nostru demonstrează că o strategie personalizată de prevenire, care combină modificarea stilului de viață și medicamentele, poate fi extrem de eficientă în prevenirea progresiei la diabet zaharat”, a spus autorul cerecetării, Dr. John Armato de la Providence Little Company of Mary Cardiometabolic Center din Torrance, California, citat de Reuters.

Toți subiecții incluși în studiu cărora le-au fost prescrise două medicamente au primit metformină și pioglitazonă.

Persoanele cărora le-au fost administrate trei medicamente au primit metformină, pioglitazonă și un medicament nou injectabil pentru diabet, care face parte dintr-o familie de medicamente care include exenatida și liraglutida.

În comparație cu persoanele care și-au schimbat doar stilul de viață, persoanele care au luat metformină și pioglitazonă au un risc mai mic cu cu 71% de a dezvolta diabet, iar riscul cade cu 92% în cazul prescrierii a trei medicamente, arată rezultatele studiului.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.