Un picior robotic poate învăța să se miște singur cu ajutorul unor noi algoritmi de intelegență artificială

Un picior robotic poate învăța să se miște singur cu ajutorul unor noi algoritmi de intelegență artificială
martie 12 12:53 2019 Timp citire articol: 2 minut(e)

Cercetătorii de la University of Southern California (USC) au devenit primii care au creat un membru robotic controlat de inteligența artificială, dotat de tendoane asemănătoare animalelor, care poate chiar să se prăbușească și apoi să se recupereze în următorii pași, o sarcină pentru care robotul nu a fost niciodată programat în mod explicit .

Francisco J. Valero-Cuevas, profesor de inginerie biomedicală la USC împreună cu colegii săi au dezvoltat un algoritm inspirat de biologie care poate învăța singur o modalitate de a merge după doar 5 minute de funcționare și apoi poate de asemenea să se adapteze la alte sarcini fără nici o programare suplimentară.

Cercetarea publicată în ”Nature Machine Intelligence”, deschide posibilități interesante pentru înțelegerea mișcării și dizabilității umane, crearea de proteze receptive și a roboților care pot interacționa cu medii complexe și schimbătoare, cum ar fi explorarea spațiului sau căutarea și salvarea după dezastre naturale.

Cercetătorii  afirmă că robotul lor are o capacitate de învățare asemănătoare învățăturii naturale  care are loc în cazul copiilor. Pentru a ajunge la aceste performanțe robotul a fost programat să înțeleagă mediul înconjurător într-un proces de joc liber (sau ceea ce se numește ”bolboroseala motorului”).

Aceste mișcări aleatorii ale piciorului permit robotului să construiască o hartă internă a membrelor și interacțiunile sale cu mediul, au mai precizat autorii cercetării. Această capacitate este diferită de cea a roboților actuali care reușesc să facă lucururi  doar cu ajutorul unor simulări computerizate anterioare sau paralele pentru a ghida învățarea.

Prin acest proces de descoperire a corpului și a mediului înconjurător, membrele robotului proiectate la laboratorul lui Valero Cuevas de la USC folosesc propria experiența pentru a dezvolta modelul de mers pe care funcționează destul de bine pentru ele, producând roboți cu mișcări personalizate.

Aplicațiile potențiale pentru această tehnologie sunt multe, în special în tehnologia de asistență, în care membrele robotice și exoscheletele care sunt intuitive și receptive la nevoile personale ale unui utilizator ar fi de neprețuit pentru cei care și-au pierdut folosirea membrelor.

”Pentru că roboții noștri pot învăța obiceiuri, ei pot să vă învețe obiceiurile și să vă imite stilul de mișcare pentru sarcinile de care aveți nevoie în viața de zi cu zi – chiar dacă învățați o sarcină nouă sau deveniți mai puternică sau mai slabă”, a precizat  Valero-Cuevas, citat de sciencedaily.com.

Potrivit autorilor, cercetarea va avea, de asemenea, aplicații importante și în domeniul misiunilor de explorare a spațiului sau de  salvare, permițând roboților să facă singuri ceea ce au de făcut în timp ce se aventurează pe o nouă planetă sau pe un teren incert și periculos în urma dezastrelor naturale.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu