Utilizarea metforminei în timpul sarcinii poate modifica creșterea bebelușilor, arată un studiu britanic

Utilizarea metforminei în timpul sarcinii poate modifica creșterea  bebelușilor, arată un studiu britanic
august 20 12:30 2019 Timp citire articol: 2 minut(e)

Utilizarea metforminei în timpul sarcinii afectează creșterea fătului și modifică creșterea sugarului și a copilului în primii ani de viață, arată concluziile unei noi meta-analize realizate în Marea Britanie.

Studiul a descoperit că copiii expuși la metformină în pântece s-au născut cu greutăți semnificativ mai mici în comparație cu bebelușii ai căror mame au luat insulină în timpul sarcinii, dar apoi au crescut mai rapid și au fost semnificativ mai grei în copilărie.

Metformina traversează placenta, în timp ce insulina nu, așa că este probabil ca medicamentul să acționeze asupra placentei sau a țesutului fetal, au precizat autorii cercetării.

“Este cunoscut faptul că copiii care se nasc mici și apoi suferă o creștere rapidă după naștere au un risc crescut de a dezvolta boli cardiovasculare și diabet de tip 2 mai târziu în viață. Este important să înțelegem dacă acest risc crescut se aplică copiilor ai căror mame au fost tratate cu metformină în timpul sarcinii”, a precizat dr. Susan Ozanne de la Wellcome Trust-Medical Research Council Institute of Metabolic Science de la Universitatea din Cambridge, citată de Reuters.

Cercetătorii au analizat 28 de studii care au inclus aproape 4.000 de mame care au fost tratate cu metformină sau insulină pentru diabet zaharat gestațional (GDM).

În comparație cu bebelușii mamelor tratate cu insulină, bebelușii mamelor tratate cu metformină au cântărit în medie cu 108 g mai puțin la naștere.

Ulterior situația s-a schimbat, iar bebelușii expuși la metformină au fost cu 0,44 kg mai mari în perioada cuprinsă între 18 și 24 de luni decât bebelușii expuși la insulină. Și copiii expuși la metformină au avut indice de masă corporală mai mare (cu 0,8 kg / m2) pe perioada vârstei cuprinse între 5 și 9 ani decât copiii expuși la insulină.

Studiul nu a avut finanțare comercială, iar autorii nu au declarat conflicte de interese relevante.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu