Doza zilnică de aspirină nu mai este recomandată pentru prevenirea infarctului miocardic în cazul adulţilor în vârstă care nu prezintă un risc crescut sau boli cardiace, conform noilor ghiduri ale Colegiului American de Cardiologie şi American Heart Association.
Medicii mai pot lua în considerare aspirina pentru anumiţi pacienţi în vârstă cu risc crescut, cum ar fi cei care au probleme cu scăderea colesterolului sau cu administrarea glicemiei, atâta timp cât nu există risc crescut de hemoragie internă, se spune în ghidul American Heart Association citat de cnn.com.
”Clinicienii ar trebui să fie foarte selectivi în ceea ce priveşte prescrierea aspirinei pentru persoanele fără boli cardiovasculare cunoscute. Este mult mai util să optimizăm stilul de viaţă şi să controlăm tensiunea arterială şi colesterolul decât să recomandăm aspirina”, a declarat dr. Roger Blumenthal, cardilog la John Hopkins Hospital care condus stabilirea noilor linii directoare.
Cu toate acestea, pentru oricine care a suferit un accident vascular cerebral, atac de cord, operaţie pe cord deschis sau i-au fost montate stenturi pentru a deschide arterele înfundate, aspirina poate fi de folos pentru salvarea vieţii.
Trei studii recente au constatat că administrarea unei doze zilnice scăzute de aspirină este, în cel mai bun caz, o pierdere de bani pentru adulţii sănătoşi în vârstă. În cel mai rău caz, poate creşte riscul de sângerare internă şi moarte precoce.
”Aspirina ar trebui să fie limitată la persoanele cu cel mai mare risc de boli cardiovasculare şi un risc foarte scăzut de sângerare”, a mai adugat Blumenthal.
Acest risc creşte odată cu îmbătrânirea sau dezvoltarea bolii renale cronice, a bolilor de inimă, a diabetului zaharat şi a hipertensiunii arteriale. Un istoric al ulcerului sau sângerării, în special în tractul gastro-intestinal sau anemia, este, de asemenea, un factor de risc. Anumite medicamente, cum ar fi medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, steroizii, anticoagulante orale directe şi warfarina, un diluant sanguin, pot, de asemenea, creşte şansele de sângerare.
Folosirea aspirinei pentru pacienţii mai tineri ”este acum o recomandare de clasă 2b” , ceea ce înseamnă că nu este neapărat cel mai bun mod de acţiune. Încă există multe dezbateri între experţi, iar datele nu sunt definitive.