FDA acuză 17 companii că vând medicamente false pentru Alzheimer și anunță înăsprirea reglementărilor privind suplimentele alimentare

FDA acuză 17 companii că vând medicamente false pentru Alzheimer și anunță înăsprirea reglementărilor privind suplimentele alimentare
februarie 12 14:07 2019
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite a acuzat luni 17 companii că vând produse neaprobate care pretind că tratează boala Alzheimer și alte afecțiuni grave și a anunțat o înăsprire a reglementărilor privind vânzarea suplimentelor alimentare.

Multe dintre aceste medicamente, comercializate sub formă de suplimente alimentare și vândute online, nu au fost aprobate de FDA, iar siguranța și eficacitatea acestora rămân nedovedite, a precizat agenția, citată de Reuters.

FDA a trimis 12 scrisori de avertisment și cinci scrisori consultative către 17 companii, americane și străine, care vând astfel de produse în mod ilegal pe piața SUA.

Companiile au la dispoziție 15 zile de la primirea scrisorilor pentru a răspunde autorității de reglementare și a preciza cum vor corecta încălcările constatate.

Tot luni, FDA a anunțat noi planuri pentru a înăspri reglementarea suplimentelor alimentare, ce vizează îmbunătățirea modului în care agenția evaluează siguranța acestor produse. 

Pe măsură ce popularitatea suplimentelor a crescut, numărul de entități care comercializează produse potențial periculoase sau care fac reclame false sau înșelătoare cu privire la beneficiile pentru sănătate s-a mărit de asemenea”, a declarat comisarul FDA Scott Gottlieb, citat de Reuters.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu