Un medicament dezvoltat în Coreea de Sud pentru epilepsie, obiectul unui acord de 530 de milioane dolari pentru comercializarea în UE

Un medicament dezvoltat în Coreea de Sud pentru epilepsie, obiectul unui acord de 530 de milioane dolari pentru comercializarea în UE
februarie 18 13:57 2019
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Compania sud-coreeană SK Biopharmaceuticals a semnat un acord în valoare de 530 milioane dolari cu firma elvețiană nou-înființată Arvelle Therapeutics, pentru medicamentul pentru epilepsie Cenobamate, în vederea dezvoltării și comercializări pe piața europeană. Medicamentul nu este încă aprobat în UE și în SUA,  fiind dezvoltat pentru tratamentul convulsiilor parţiale ale pacienţilor adulţi,

Sub acordul exclusiv de licenţiere, compania Arvelle Therapeutics, cu sediul în Elveția, va dezvolta şi comercializa Cenobamate în Europa.

Conform termenilor acordului, SK Biopharmaceuticals va primi o plată în avans de 100 de milioane dolari de la Arvelle, urmând ulterior să primescă până la 430 de milioane de dolari în baza trecerii unor praguri specifice comerciale şi de reglementare, cât şi redevenţe pentru vânzările nete generate în Europa.

SK Biopharmaceuticals are, de asemenea, o opţiune de a cumpăra acţiuni la Arvelle, deţinând drepturile comerciale pentru toate teritoriile non-europene.

SK Biopharmaceuticals a descoperit şi dezvoltat Cenobamate, iar aplicaţia pentru evaluarea tratamentului a fost acceptată de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) în februarie 2019, potrivit pharmaceutical-business-review.com.

Cenobamat funcţionează prin două mecanisme diferite, prin amplificarea curenţilor inhibitori prin modularea pozitivă a receptorilor GABA-A şi prin scăderea curenţilor excitatori, inhibând curentul persistent de sodiu.

Deocamdată, Cenobamate nu este aprobat de către FDA, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) sau de alte autorităţi de reglementare.

Arvelle Therapeutics este o firmă nou-înființată care a obținut angajamente de finanţare de la un sindicat global de investitori, ce include NovaQuest, LSP, BRV Capital Management, Andera Partners şi H.I.G. BioHealth Partners.

SK Biopharmaceuticals este angajată în cercetarea şi dezvoltarea tratamentelor avansate pentru afecţiuni ale sistemului nervos central (CNS) şi cancer.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu