Pfizer amânâ cu şase luni scumpirea medicamentelor, după ce Donald Trump l-a sunat pe directorul companiei

Pfizer amânâ cu şase luni scumpirea medicamentelor, după ce Donald Trump l-a sunat pe directorul companiei

Compania farmaceutică americană Pfizer a anunţat că amână majorarea preţurilor a circa 40 de medicamente cu şase luni, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, l-a sunat pe directorul general al companiei, Ian Read, şi i-a reproşat că ştirile privind scumpirea produselor complică planurile administraţiei sale legate de piaţa farmaceutică, potrivit unor surse citate de Reuters.

Discuţia a avut loc după ce directorul Pfizer a avut o conversaţie telefonică cu secretarul american al Sănătăţii, Alex Azar, iar managerul a cerut să vorbească direct cu preşedintele, afirmă sursele menţionate.

Conversaţia dintre Trump şi Ian Read a avut loc marţi la ora 16.30, ora Washinghtonului  (23.30, ora României) şi a durat între 10 şi 15 minute, când preşedintele SUA se afla la reşedinţa ambasadorului american din Bruxelles, pentru summitul NATO.

Ulterior, Trump a confirmat discuţia pe Twitter.

După discuţie, Pfizer a anunţat că amână creşterea preţurilor medicamentelor sale pentru şase luni – sau până ce administraţia prezidenţială americană îşi anunţă planurile privind sectorul medicamentelor.

Noile preţuri majorate au intrat în vigoare de la 1 iulie, însă Pfizer a precizat că va reveni la preţurile de luna trecută cât mai repede posibil.

Conform precizărilor companiei, amânarea ar putea fi valabilă până în luna noiembrie, adică până la alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului.

Luni, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat grupul Pfizer şi alte mari companii farmaceutice că autorităţile vor lua măsuri împotriva lor, după ce au majorat preţurile mai multor medicamente de la 1 iulie.

“Pfizer şi ceilalţi ar trebui să se ruşineze pentru că au mărit preţurile medicamentelor fără niciun motiv”, a scris Trump pe Twitter. “Vom reacţiona!” a completat el.

De la începutul acestei luni, Pfizer a majorat preţurile de listă pentru circa 40 de medicamente, inclusiv pentru Viagra, pentru medicamentul pentru colesterol Lipitor şi pentru cel pentru tratarea artritei, numit Xeljanz.

Preţurile de listă nu ţin cont de diverse discounturi pe care companiile le pot oferi.

“Preţurile de listă rămân neschimbate pentru cele mai multe dintre medicamentele noastre. Portofoliul nostru include peste 400 de medicamente şi vaccinuri. Am modificat preţurile pentru circa 10% dintre acestea, iar în unele situaţii preţurile au scăzut”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pfizer, Sally Beatty, pentru Reuters.

viewscnt