Producția de medicamente din România a scăzut cu 40% în ultimii zece ani

Producția de medicamente din România a scăzut cu 40% în ultimii zece ani
martie 16 09:30 2018
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), care reunește 16 situri de producție, afirmă, într-un comunicat, că producția internă de medicamente s-a redus cu 40% în ultimii zece ani, mai ales ca urmare a impactului negativ al politicilor publice din domeniul manufacturii de medicamente.

Patronatul consideră că singurul mod prin care se poate asigura un acces neîngrădit al populației la medicamentele esențiale îl reprezintă elaborarea de politici și programe publice care să stimuleze investițiile în producția de medicamente în România.

“Pentru a da un exemplu asupra impactului negativ al politicilor publice din domeniul manufacturii de medicamente din România, este suficient să arătăm că în 2006 se fabricau în România, pentru desfacere pe piața internă, 314 milioane de cutii de medicamente, în vreme ce în 2016 se fabricau doar 190 de milioane, o scădere de 40% în zece ani. Orice încercare din ultimul an de a demonstra Ministrului Sănătății și Ministrului Finanțelor Publice că fabricile de medicamente din România pierd din competitivitate, în special datorită “taxei clawback”, a fost sortită eșecului”, a menționat PRIMER.

Potrivit patronatului, “taxa clawback” s-a dublat în ultimii doi ani și generează o dublă impozitare a industriei farmaceutice.

Producătorii de medicamente care au fabrici în România au plătit în ultimii cinci ani sute de milioane de lei în contul “taxei clawback”, ceea ce a redus disponibilitățile pentru investiții în extinderea și modernizarea capacităților de producție, în transferuri tehnologice de produse noi și în angajarea de personal.

PRIMER consideră că în Programul de Guvernare 2018-2020 trebuie să fie incluse prevederi concrete referitoare la industria de medicamente, mai ales reducerea fiscalității și stimularea transferului de unitaăți de producție către România.

Astfel de măsuri ar reduce semnificativ riscul unor noi crize de medicamente, susține paronatul.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 16 fabrici de medicamente din tara: AC Helcor, Antibiotice, B.Braun, Bio-Eel, Biofarm, Gedeon-Richter, Labormed-Alvogen, Laropharm, Magistra CC, Polisano, Ropharma, Santa, Slavia PHharm, Zentiva, Terapia-Sun PHharma și Vim Spectrum.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu