Un medicament vechi de 150 de ani ar putea crește eficiența radioterapiei pentru cancer

Un medicament vechi de 150 de ani ar putea crește eficiența radioterapiei pentru cancer
octombrie 19 07:20 2018
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Un medicament descoperit în urmă cu 150 de ani și folosit în special ca relaxant muscular ar putea face tumorile mai sensibile la radioterapie, potrivit unui studiu recent realizat de cercetători de la Ohio State University, Arthur G. James Cancer Hospital și Richard J. Solove Research Institute (OSUCCC).

Cercetătorii au descoperit că medicamentul numit papaverină inhibă respirația mitocondriilor, consumatoare de oxigen, și componentelor energetice ale celulelor și sensibilizează tumorile la radiații.

Medicamentul nu afectează sensibilitatea la radiații a țesuturilor normale, bine oxigenate, potrivit cercetătorilor.

Papaverina este un medicament antispasmodic alcalinizat obținut din opiu, descoperit în 1848 de germanul Georg Merck, pe atunci student, ulterior unul dintre fondatorii companiei famaceutice cu același nume.

Cercetătorii au arătat că o modificare ulterioară a moleculei de papaverină ar putea îmbunătăți siguranța tratamentului și ar putea pune bazele unei noi clase de medicamente radiosensibilizante cu mai puține efecte secundare.

Concluziile studiului au fost prezentate în publicația Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Studiul reprezintă un punct de reper în încercarea, veche de 60 de ani, a specialiștilor de a elimina hipoxia, una dintre principalele cauze de eșec al radioterapiei.

”Știm că hipoxia limitează eficiența radioterapiei, iar aceasta este o problema clinică gravă, deoarece mai mult de jumătate dintre pacienții cu cancer primesc radioterapie. Am constatat că o doză de papaverină înainte de radioterapie reduce respirația mitocondrială, ameliorează hipoxia și îmbunătățește foarte mult răspunsurile tumorilor la radiații”, spune cercetătorul principal Nicholas Denko, profesor de radiologie-oncologie la OSUCCC, citat de sciencedaily.com.

Radiația ucide celulele canceroase în două moduri: direct, prin distrugerea ADN-ului, și indirect, prin generarea unor molecule reactive, care provoacă daune tumorilor.

Condițiile hipoxice reduc generarea de daune induse de radiații și toxicitatea efectivă a unei doze de radiații.

Hipoxia tumorală este o consecință a cererii și a ofertei de oxigen. Celulele canceroase necesită un nivel ridicat de oxigen pentru a-și alimenta dezvoltarea.

Vasele de sânge slab formate în tumore nu sunt eficiente în furnizarea de oxigen și alți nutrienți. Oxigenul insuficient cauzează bule de celule moarte, necrotice, înconjurate de zone de hipoxie care pot fi rezistente la radiații, potrivit experților.