Zentiva România a raportat un profit semestrial în scădere cu 19%, la 36 milioane lei, pe afaceri în ușor declin

Zentiva România a raportat un profit semestrial în scădere cu 19%, la 36 milioane lei, pe afaceri în ușor declin
august 05 13:29 2018 Timp citire articol: 1 minut(e)

Producătorul de medicamente generice Zentiva România, controlat de grupul farmaceutic francez Sanofi, a obținut în prima jumătate a acestui an un profit net de 35,95 milioane lei (7,7 milioane euro), în scădere cu 19% față de rezultatul din aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul reducerii ușoare a cifrei de afaceri, arată raportul semestrial transmis Bursei de Valori București (BVB).

În primul semestru din 2017, compania a înregistrat un profit net de de 44,1 milioane lei.

Cifra de afaceri a Zentiva SA a scăzut în primul semestru cu 2,8% față de prima jumătate a anului trecut, la 222,1 milioane lei.

Zentiva a cumpărat, în 2005, pachetul majoritar de acţiuni al producătorului român de medicamente Sicomed, căruia i-a schimbat denumirea în Zentiva SA. Compania are în prezent circa 500 de angajați.

Grupul Zentiva a cumpărat în primul semestru din acest an 11,6% din acțiunile Zentiva SA de la acționarii minoritari.

Compania Zentiva este controlată de grupul farmaceutic francez Sanofi și are o valoare de piață de 1,36 miliarde lei (294 milioane euro), la ultimul preț de închidere a ședinței bursiere, de 3,26 lei/acțiune.

Fosta fabrică Sicomed din București își va schimba în curând proprietarul, în condițiile în care grupul Sanofi a finalizat, la începutul lunii iulie, negocierile cu fondul american de private equity Advent International pentru vânzarea diviziei europene de medicamente generice Zentiva (inclusiv afacerea din România), pentru 1,9 miliarde euro.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu