Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a actualizat din nou lista ce cuprinde modul de calcul, denumirile comerciale şi preţurile de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate, introducând medicamente noi mai ales pentru pacienţii cu HIV, tuberculoză, afecţiuni oncologice şi boli rare.
Ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS a fost publicat vineri în Monitorul Oficial, intrând în vigoare.
Astfel, noul ordin introduce, la programul naţional de boli transmisibile, 6 noi poziţii la medicamentele incluse în subprogramul pentru pacienţii cu HIV SIDA şi modifică 2 poziţii (posaconazol), în timp ce la subprogramul pentru pacienţii cu tuberculoză sunt incluse 2 noi poziţii (variante de levofloxacină).
La programul naţional de oncologie se introduc 8 poziţii noi: 5 variante de fluorouracil, 2 de etoposid şi pegfilgrastim.
La programul naţional de diabet zaharat, ordinul introduce o nouă poziţie – combinaţie sitagliptin-metformină.
Alte poziţii sunt introduse la subprogramele pentru mai multe boli rare şi în programul naţional de transplant.
Ultima actualizare a lista ce cuprinde modul de calcul, denumirile comerciale şi preţurile de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate a fost realizată în luna noiembrie.