Directorul EMA, despre părinţii care refuză vaccinarea copiilor: au fost bombardaţi cu informaţii contradictorii, platformele de socializare sunt pline de falşi experţi şi de teorii ale conspiraţiei

Directorul EMA, despre părinţii care refuză vaccinarea copiilor: au fost bombardaţi cu informaţii contradictorii, platformele de socializare sunt pline de falşi experţi şi de teorii ale conspiraţiei

Părinţii care refuză vaccinarea lor şi a copiilor au fost bombardaţi cu informaţii contradictorii, în condiţiile în care platformele de socializare sunt pline de falşi experţi şi de teorii ale conspiraţiei privind vaccinurile, a explicat directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), Guido Rasi. El acuză mişcările antivaccinare că au cauzat îmbolnăviri ce puteau fi prevenite şi decese care puteau fi evitate prin imunizare, fiind un pericol pentru sănătatea publică.

“Am auzit de multe ori această întrebare: ‘Dacă cei din jurul meu sunt vaccinaţi, de ce vă pasă dacă eu refuz imunizarea pentru mine şi pentru copiii mei?’ Vreau să reamintesc tuturor că în fiecare comunitate există câte o minoritate vulnerabilă – copiii foarte mici, persoanele în vârstă şi pacienţii cu boli cronice – ai cărei membri nu pot fi vaccinaţi. Copilul vostru nou-născut, bunicii voştri, vecinul sau prietenul vostru se pot număra printre aceşti oameni vulnerabili”, a afirmat Rasi, într-un material prezentat de EMA cu ocazia Săptămânii europene a imunizării.

Directorul executiv al EMA consideră că părinţii care refuză imunizarea copiilor au fost bombardaţi cu informaţii contradictorii.

“Platformele de socializare sunt pline de falşi experţi şi de teorii ale conspiraţiei şi poate fi dificil să faci distincţia între informaţia falsă sau necredibilă şi faptele bazate pe dovezi ştiinţifice”, a afirmat Rasi.

EMA menţionează că, din cuza mişcărilor anti-vaccinare, precum rujeola, multe boli care pot fi prevenite au revenit în Europa.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că mişcările anti-vaccinare reprezintă una din principalele 10 ameninţări la adresa sănătăţii publice pe plan mondial.

“Aceste mişcări au provocat deja daune foarte grave asupra sănătăţii publice în întreaga lume, cauzând epidemii ale unor boli ce pot fi prevenite ce au generat decese, mai ales în rândul copiilor”, avertizează EMA.

viewscnt