Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, va discuta miercuri cu premierul Florin Cîţu despre o eventuală introducere a obligativităţii vaccinării împotriva Covid-19 sau a testării personalului din spitale şi şcoli.
Nelu Tătaru este în prezent consilier onorific al premierului Florin Cîţu.
"În acest moment, discuţiile sunt despre obligativitatea unor vaccinări sau a unor testări, dar deciziile se vor lua în următoarea perioadă (...), ne gândim la tot ce înseamnă structuri ale statului, tot ce înseamnă spital, tot ce înseamnă şcoli", a spus Nelu Tătaru, citat de Agerpres.
Totuşi, vaccinarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până nu va fi furnizată o evaluare privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva Covid-19 sau care au trecut prin boală.
Nelu Tătaru a precizat că a discutat cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, cu doi secretari de stat în acest minister şi cu vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Laszlo Attila, pe tema situaţiei actuale, în condiţiile în care România a intrat în valul al patrulea al pandemiei cu doar un sfert din populaţie vaccinată, a doua cea mai scăzută rată din UE.
România are un plan de rezilienţă care prevede alocarea a 1.500 de paturi la ATI pentru pacienţii cu Covid-19. Totuşi, nu este clar dacă acest număr este suficient, în condiţiile în care 675 de paturi sunt deja ocupate, iar în luna aprilie, în valul al treiea al pandemiei, România a ajuns la peste 1.500 de pacienţi cu Covid-19 internaţi la ATI.
Potrivit fostului ministru al Sănătăţii, toate spitalele vor trata atât pacienţi cu Covid-19, cât şi cu alte patologii.