Doar 19 şefi de case de asigurări de sănătate au fost admişi după 3 runde de examen organizate de CNAS; următorul concurs, programat în septembrie

Doar 19 şefi de case de asigurări de sănătate au fost admişi după 3 runde de examen organizate de CNAS; următorul concurs, programat în septembrie

Doar 19 candidaţi au fost admişi în urma a 3 runde de concurs pentru şefia caselor de asigurări de sănătate, arată rezultatele publicate joi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Al patrulea concurs va fi organizat în luna septembrie. 

În urma primelor două sesiuni de concurs organizate în lunile mai şi iunie, doar 18 case de asigurări de sănătate sunt conduse de directori generali care au promovat concursul (5 după primul concurs, iar 13 după al doilea).

Al treilea concurs, din 26 iulie, a fost organizat pentru ocuparea funcţiilor de director general al caselor de asigurări de sănătate din judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui şi Vrancea, din Bucureşti şi a funcţiei de director general al CASAOPSNAJ.

La al treilea concurs s-au înscris 23 de candidaţi, din care doar 18 s-au prezentat la examen. Doar doi candidaţi, pentru şefia CASAOPSNAJ şi a casei de asigurări de sănătate din judeţul Bacău, au fost consideraţi admişi în urma concursului, primind o notă peste pragul minim (70 din 100 de puncte).

Ulterior, unul din cei doi candidaţi a picat proba de interviu.

A patra sesiune de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate va fi organizată în prima parte a lunii septembrie, la o dată ce va fi anunţată în scurt timp de CNAS.

"Accesul populaţiei la serviciile medicale acordate în sistemul de asigurări sociale de sănătate poate fi îmbunătăţit dacă la conducerea caselor de asigurări din subordinea CNAS sunt profesionişti care să pună corect în aplicare deciziile şi politicile de sănătate stabilite la nivel naţional, în funcţie de nevoile de servicii medicale ale zonei pe care o deservesc", a declarat preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe.

viewscnt