Ministerul Sănătăţii măreşte semnificativ rezerva de dezinfectanţi, mănuşi şi măşti pentru personalul medical

Ministerul Sănătăţii măreşte semnificativ rezerva de dezinfectanţi, mănuşi şi măşti pentru personalul medical

Ministerul Sănătăţii a majorat semnificativ rezerva sa de dezinfectanţi şi de echipamente de protecţie a personalului medical, ca efect al pandemiei de coronavirus, care a arătat necesitatea constituirii unor stocuri semnificative pentru a asigura necesarul unităţilor sanitare. 

Astfel, un ordin publicat marţi în Monitorul Oficial (nr. 1.550/2020), care completează ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.033/2011, adaugă cantităţi suplimentare de dezinfectanţi şi de echipamente de protecţie în rezerva Ministerului Sănătăţii.

Este a cincea modificare a ordinului nr. 1.033/2011 operată de Ministerul Sănătăţii de la debutul pandemiei, în condiţiile în care cantităţile prevăzute anterior în rezervă erau insuficiente pentru a acoperi nevoile personalului medical şi spitalelor în cazul unei situaţii de urgenţă.

Astfel, noul ordin prevede creşterea cantităţilor de dezinfectanţi dentru suprafeţe noncritice de aproape 100 de ori, de la 5.100 litri sau kilograme până la 500.000 l sau kg.

De asemenea, numărul de mănuşi de unică folosinţă cu manşetă medie a fost majorat de la 1,75 milioane bucăţi până la 5 milioane bucăţi, iar numărul de măşti chirurgicale a crescut de la 30.000 la 10 milioane.

Noul act normativ elimină obligativitatea unui ordin de ministru pentru livrarea de produse şi bunuri din rezerva Ministerului Sănătăţii către direcţiile de sănătate publică (DSP) judeţene, spitale publice sau instituţii publice.

De acum, aceste bunuri livrate din rezervă trebuie înregistrate în patrimoniul instituţiilor care le-au primit conform proceselor verbale de predare-primire, constituite în baza contractelor de furnizare a produselor.

Potrivit legislaţiei, Ministerul Sănătăţii poate încheia contracte de prestări de servicii pentru depozitarea şi conservarea produselor şi bunurilor din rezervă.

Spaţiile destinate depozitării produselor şi bunurilor din rezervă trebuie să fie autorizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) şi să prezinte garanţii pentru o bună conservare şi securitate.

viewscnt