Autorităţile sanitare din România pregătesc un plan de acţiune pentru intervenţia în cazul apariţiei îmbolnăvirilor cauzate de noul coronavirus din China, la solicitarea ministrului Sănătăţii, Victor Costache.
Planul de acţiune urmează să fie elaborat de specialişti în sănătate publică şi vizează pregăirea unui set de măsuri pentru intervenţia sistemului de sănătate publică în cazul apariţiei îmbolnăvirilor cauzate de noul coronavirus.
Astfel, un grup de specialişti în sănătate publică, boli infecţioase şi microbiologie se va întâlni miercuri, sub coordonarea secretarului de stat Nelu Tătaru, pentru a propune ministrului Sănătăţii măsurile ce se impun, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
"Au fost luate şi primele măsuri în ceea ce priveşte noul coronavirus. INSP a trimis direcţiilor de sănătate publică definiţia de caz pentru a putea fi informate unităţile sanitare de la nivel naţional. De asemenea, în colaborare cu MAE, au fost emise atenţionări de călătorie", a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.
Epidemia declanşată de noul coronavirus se extinde în tot mai multe oraşe din China, inclusiv în capitala Beijing şi în marea metropolă Shanghai.
Autorităţile chineze au anunţat că virusul se poate transmite de la om la om şi că a fost înregistrat al şaselea deces din cauza sa.
Până acum, peste 300 de cazuri de infectare cu noul virus au fost confirmate în China, alte cazuri fiind înregistrate în Thailanda, Japonia, Taiwan şi Coreea de Sud.
În acelaşi timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) organizează o reuniune de urgenţă, pentru a evalua dacă epidemia din China reprezintă o urgenţă internaţională în materie de sănătate şi ce măsuri trebuie luate pentru a limita impactul.
Situaţia s-ar putea agrava deoarece sute de milioane de chinezi urmează să călătorească la finalul acestei săptămâni în ţară şi în străinătate, pentru a sărbători noul an chinezesc.
Autorităţile din mai multe state, inclusiv din SUA, au introdus proceduri de scanare a călătorilor care vin din regiunea Wuhan, zona în care a apărut epidemia.