Program-pilot pentru creşterea numărului de intervenţii chirurgicale majore în cancer

Program-pilot pentru creşterea numărului de intervenţii chirurgicale majore în cancer

Ministerul Sănătăţii ar putea demara în acest an, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), un program-pilot care vizează creşterea numărului de intervenţii chirurgicale majore în cancer, potrivit secretarului de stat Horaţiu Moldovan.

"În primul rând, chirurgia trebuie să facă un pas înainte şi să opereze din ce în ce mai mulţi pacienţi cu tumori pulmonare neoplazice. În acest sens Ministerul Sănătăţii promovează împreună cu CNAS un program-pilot, alături de Programul de boli cardiovasculare, care vizează augmentarea numărului de intervenţii chirurgicale majore în cancer", a afirmat Moldovan, la o dezbatere de specialitate.

“Acest program-pilot constă în decontarea de către CNAS a serviciului complet integrat în ceea ce priveşte intervenţia de cancer în toate spitalele care accesează acest program atât public, cât şi privat. (...) Este vorba despre creşterea accesului pacienţilor la aceste intervenţii chirurgicale prin decontarea de la Casă”, a completat secretarul de stat, citat de Agerpres.

Recent, Ministerul Sănătăţii a promis un nou tip de program curativ de chirurgie oncologică şi finanţarea la costuri reale a radioterapiei şi chimioterapiei odată cu intrarea în vigoare a noului contract-cadru pentru asistenţa medicală, în aprilie 2020.

viewscnt