Proiectul legii profesiilor medicale a fost finalizat de Ministerul Sănătăţii şi ar putea fi lansat în dezbatere săptămâna aceasta

Proiectul legii profesiilor medicale a fost finalizat de Ministerul Sănătăţii şi ar putea fi lansat în dezbatere săptămâna aceasta

Proiectul de lege privind profesiile medicale a fost finalizat de Ministerul Sănătăţii şi va fi pus în dezbatere publică vineri, a declarat miercuri ministrul Sorina Pintea. De asemenea, proiectul legii prevenţiei este aproape finalizat.

"Vom ieşi până vineri în transparenţă decizională cu Legea profesiilor medicale, care sper eu că va încerca să facă oarecare lumină vizavi de modul în care s-a discutat în ultima perioadă de medici falşi, nefalşi şi toate celelalte", a afirmat Sorina Pintea, citată de Agerpres.

Proiectul de lege a fost negociat cu toate asociaţiile profesionale de mai mult timp, potrivit ministrului, care a mai anunţat că un alt proiect de act normativ, al legii prevenţiei, este aproape finalizat.

"Am finalizat oarecum draftul pentru Legea prevenţiei. Cu siguranţă ar mai fi cam o lună de lucru. (...) Legea are ca principal scop asigurarea accesului universal şi echitabil la servicii medicale sigure, eficace, eficiente, conforme cu nivelul progresului înregistrat de tehnică şi ştiinţele medicale", a precizat Pintea.

Prin acest proiect de lege se creează premisele ca tot ceea ce apare nou în domeniul sănătăţii să fie aplicat în România.

viewscnt