La începutul anului trecut, Ministerul Sănătăţii a început un proces de corectare a legislaţiei în ceea ce priveşte situaţia în care intervine decesul unui pacient într-un spital, după ce s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul legat de accesul la dosarul său medical. Demersul a fost demarat la solicitarea Avocatului Poporului, pornind de la un caz din judeţul Covasna. Primul pas a fost adoptarea, de către Guvern, a unei ordonanţe de urgenţă (OUG nr. 6/2023), care a completat Legea drepturilor pacienţilor nr. 46/2003. Actul normativ a ajuns în Parlament, care a decis, însă, modificarea sa de două ori, în forme complet diferite: mai întâi în Senat, apoi în Camera Deputaţilor, forul decizional în acest domeniu. Acum, Ministerul Sănătăţii a pregătit ultimul act normativ necesar pentru aplicarea noii reglementări, aşa cum a rezultat din votul Parlamentului.
REGLEMENTĂRI DIFERITE
OUG nr. 6/2023 prevedea patru categorii de persoane care au acces la documentele medicale ale unui pacient în cazul decesului acestuia într-un spital, în care în care s-a aflat în într-o stare în care nu a putut să-şi exprime consimţământul pe perioada internării în unitatea sanitară.
Astfel, informaţiile medicale cu caracter confidenţial pot fi furnizate soţului supravieţuitor, ascendenţilor, descendenţilor şi unei rude de până la gradul IV.
Însă Senatul, prima cameră sesizată, a decis modificarea completă a conţinutului ordonanţei de urgenţă, decizând că la documentele medicale trebuie să aibă acces doar “organele abilitate ale statului, conform prevederilor legale”. (forma votată de Senat, în imaginea de mai jos)
În Camera Deputaţilor, forul decizional, legea de aprobare a OUG nr. 6/2023 a fost din nou schimbată complet.
Astfel, în forma votată în plenul Camerei Deputaţilor (forma din raportul înaintat de Comisia pentru Sănătate şi Familie), la documentele medicale vor avea acces moştenitorii legali ai persoanei decedate, pe baza certificatului de moştenitor.
Legea (nr. 328/2023, pentru aprobarea OUG nr. 6/2023) a intrat în această formă în vigoare, fiind promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial.
Faţă de forma propusă de Guvern, forma finală a actului normativ înseamnă o întârziere semnificativă a accesului la documentele medicale ale persoanelor decedate în spitale, deoarece persoanele respective trebuie mai întâi să dobândească, în mod legal, calitatea de moştenitor.
Ca urmare a intrării în vigoare a noii legi, Ministerul Sănătăţii a elaborat un proiect de ordin (pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/2016), care va implementa noile reglementări.
"În situaţia în care pacientul s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exprima acordul (...) şi a intervenit decesul acestuia, datele cu caracter confidenţial din foaia de observaţie, informaţii privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale, pot fi furnizate, la cerere, pe baza certificatului de calitate de moştenitor", se arată în proiectul de ordin.
DE LA CE A PORNIT SCHIMBAREA LEGISLAŢIEI
În forma propusă iniţial prin OUG nr. 6/2023 nu era nevoie decât de dovedirea calităţii de soţ/soţie sau de rudenie.
Demersul de corectare a legislaţiei a fost iniţiat după ce biroul din Braşov al Avocatului Poporului s-a sesizat privind un caz din judeţul Covasna, al unei femei căreia i s-a refuzat comunicarea datelor, respectiv eliberarea documentelor medicale, în lipsa consimţământului exprimat explicit de fiul său, victimă a unui accident de circulaţie în cursul anului trecut.
Fiul persoanei respective a fost implicat într-un accident, pe raza comunei Micfalău, judeţul Covasna, în urma căruia a ajuns în stare gravă la spital şi a decedat.
“Este vorba de un pacient care a fost în imposibilitate absolută de a exprima vreo opţiune cu privire la desemnarea unei persoane care să aibă acces deplin la datele sale legate de diagnostic, tratament etc”, a precizat Avocatul Poporului.
Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului prevedea până recent, la articolele 21-22, că toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale, chiar şi după decesul acestuia, cu excepţia cazului în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.