Administraţia Biden va impune penalităţi de inflaţie pentru zeci de medicamente

Administraţia Biden va impune penalităţi de inflaţie pentru zeci de medicamente

Administraţia Biden a declarat joi că a identificat 48 de medicamente în programul guvernamental naţional de asigurări de sănătate din Statele Unite (Medicare) ale căror preţuri au crescut mai repede decât inflaţia în al patrulea trimestru al anului, şi ar putea cere producătorilor să dea bani înapoi.

Legea de reducere a inflaţiei (IRA), semnată de preşedintele Joe Biden, include o prevedere de penalizare a producătorilor de medicamente care lucrează cu Medicare, un program guvernamental pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani şi peste sau care au un handicap.

Cele 48 de medicamente pe care le-a identificat se încadrează în partea B a Medicare, care acoperă tratamentele administrate într-o unitate medicală.

Persoanele cu asigurare Medicare ar putea beneficia de o reducere a plăţii de coasigurare pentru oricare dintre aceste medicamente cu 1 până la 2.786 de dolari în medie pe doză, potrivit unei declaraţii guvernamentale.

În declaraţiile făcute la Institutele Naţionale de Sănătate (NIH), preşedintele american a declarat că marile companii farmaceutice, în anul anterior adoptării legii, au „mărit" preţurile de aproape patru ori mai repede decât a crescut inflaţia.

„Ei jefuiesc Medicare. Jefuiesc poporul american", a spus Biden. „Vom economisi banii contribuabililor şi vom descuraja,  în primul rând, companiile să crească preţurile".

Casa Albă doreşte să sublinieze beneficiile IRA în ceea ce priveşte scăderea preţurilor la medicamente înainte de alegerile din 2024, când Biden, în vârstă de 81 de ani, va candida pentru un al doilea mandat.

În total, preţurile a 64 de medicamente au crescut mai repede decât inflaţia în ultimele patru trimestre, a precizat Casa Albă într-un comunicat, anunţă Reuters.

IRA îşi propune să economisească 25 de miliarde de dolari anual până în 2031, cerând producătorilor de medicamente să negocieze preţurile anumitor medicamente scumpe cu Centrele americane pentru Serviciul Medicare şi Medicaid, care supraveghează Medicare.

Administraţia Biden a anunţat săptămâna trecută că va crea o nouă politică care va stabili când şi cum ar putea fi confiscate brevetele pentru medicamentele dezvoltate cu finanţare guvernamentală când preţurile acestora sunt prea mari.

viewscnt