Primele biopsii de prostată, realizate în premieră naţională la Spitalul Militar Central cu un braţ robotic ghidat IRM (imagistică prin rezonanţă magnetică).
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila" a anunţat vineri că a realizat, în premieră naţională, primele biopsii de prostată ţintite cu ajutorului unui braţ robotic ghidat IRM.
Biopsia localizată de prostată IRM in-bore este o metodă care detectează focarele suspectate de cancer şi asigură prelevarea de probe din toate aceste focare cu o sensibilitate milimetrică, ghidată de un dispozitiv şi un software bazate pe o tehnologie avansată.
Metoda poate detecta focarele de cancer cu o acurateţe mai mare şi nu este necesară repetarea biopsiei, se precizează într-un comunicat al unităţii spitaliceşti.
Prin această metodă de diagnosticare se reduce numărul de biopsii necesare pentru a identifica cancerul de prostată, ceea ce reduce disconfortul pacientului şi creşte rata succesului tratamentului, prin iniţierea precoce a acestuia, mai menţionează comunicatul.
Biopsia localizată de prostată IRM in-bore este singura tehnică care foloseşte aparatul de rezonanţă magnetică (RM) în timpul procedurii, fiind singura tehnică ghidată RM.
Cu ajutorul acestei tehnici imagistice se produc imagini de înaltă calitate care pot identifica leziunile ţintă. Acul de biopsie este ghidat spre regiunile RM, marcate ca fiind suspecte, cu ajutorul unui braţ robotic care realizează biopsia localizată.
Spre deosebire de alte tipuri de cancer de organ, cancerul de prostată nu se poate vizualiza decât prin IRM. Progresele înregistrate de tehnologia IRM în ultimii ani au crescut acurateţea vizualizării prin facilitarea diferenţierii între zonele suspecte de tumori şi glanda prostatică normală. Procedura ia mai puţin timp şi asigură confortul pacienţilor, afirmă reprezentanţii unităţii medicale.
Echipa medicală care a efectuat aceste investigaţii a fost condusă de dr. Cezar Beţianu, medic primar radiologie şi imagistică medicală, cu competenţe în ecografie generală, CT, RM şi senologie, se arată în comunicatul de presă al unităţii sanitare.