Cazurile de rujeolă sunt în creştere în multe părţi ale lumii, iar experţii spun că părinţii ar trebui să se asigure că, în ceea ce priveşte imunizarea, copiii lor sunt protejaţi împotriva acestei boli. Mai mult de jumătate din ţările lumii vor fi expuse unui risc ridicat sau foarte ridicat de apariţie a rujeolei până la sfârşitul anului, dacă nu se iau măsuri urgente de prevenire, a avertizat recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
În Marea Britanie, au fost raportate recent focare de rujeolă în mai multe regiuni inclusiv în Londra. În Statele Unite, sute de persoane au fost expuse la rujeolă la un spital din Sacramento la începutul lunii martie, iar săptămâna aceasta, Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) au trimis o echipă de experţi în boli infecţioase la Chicago, unde se manifestă în prezent un focar de rujeolă.
„Cu siguranţă, suntem pe cale să avem un salt semnificativ al cazurilor de rujeolă în acest an, comparativ cu anii mai recenţi", spune Frank Esper, specialist în boli infecţioase pediatrice la Clinica de pediatrie din Cleveland, Statele Unite.
Pe fondul apariţiei unor focare de rujeolă în mai multe ţări din UE, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a publicat, în februarie, un raport de evaluare a ameninţărilor.
Potrivit raportului, creşterea numărului de cazuri în regiunea europeană este deosebit de îngrijorătoare în special pentru zonele în care există niveluri scăzute de acoperire vaccinală şi grupuri de persoane nevaccinate.
Direcţia Generală de Sănătate şi Siguranţă Alimentară din cadrul Comisiei Europene afirmă că această creştere a numărului de cazuri de rujeolă necesită un răspuns coordonat de sănătate publică.
Sugarii cu vârsta sub 12 luni, care sunt prea mici pentru a fi imunizaţi, reprezintă cel mai mare grup de risc, iar copiii nevaccinaţi cu vârsta sub 5 ani, precum şi copiii şi adulţii imunocompromişi prezintă un risc mai mare de îmbolnăvire severă şi de creştere a mortalităţii, spun specialiştii.
„Pentru a întrerupe transmiterea acestei boli foarte contagioase, este necesară vaccinarea a 95% sau mai mult din populaţie cu două doze de vaccin”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).
ECDC încurajează autorităţile de sănătate publică să menţină o acoperire vaccinală ridicată, să asigure capacităţi de supraveghere, de detectare precoce, de diagnosticare şi de control al focarelor, precum şi o mai mare sensibilizare a profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi a publicului.
Deşi virusul care provoacă rujeola poate afecta pe oricine, acesta este mai frecvent la copii.
„Este un virus care afectează cu precădere copiii şi este cel mai des întâlnit la copii, unde vedem infecţii mai grave", spune dr. Esper.
Rujeola poate provoca o serie de complicaţii, dintre care unele sunt grave, iar cercetările sugerează că boala îi face pe oameni mai sensibili la alte boli prin suprimarea sistemului imunitar.
Regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a înregistrat anul trecut o creştere de peste 45 de ori a numărului de cazuri de rujeolă şi o creştere cu peste 79% la nivel mondial.
Regiunea cuprinde 53 de ţări din Europa şi Asia, inclusiv Marea Britanie.
În Statele Unite au fost raportate 58 de cazuri în 2023, dar în acest an s-au înregistrat deja 45 de cazuri până acum, potrivit celor mai recente date ale CDC, informează BBC.
„Ceea ce ne îngrijorează este că în acest an, 2024, avem aceste mari lacune în programele de imunizare şi dacă nu le umplem foarte repede cu vaccinul”, rujeola ne va da de furcă, declara, în februarie, Natasha Crowcroft, consilier tehnic principal pentru rujeolă şi rubeolă din cadrul OMS, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.
Potrivit acesteia, din datele care sunt produse împreună cu datele OMS de către CDC (Centrele americane pentru controlul şi prevenirea bolilor), „mai mult de jumătate din toate ţările din lume vor fi expuse unui risc ridicat sau foarte ridicat de apariţie a unor focare până la sfârşitul acestui an”.
Ea a solicitat acţiuni urgente pentru protejarea copiilor, afirmând că există o „lipsă de angajament” din partea guvernelor, având în vedere problemele concurente, cum ar fi crizele economice şi conflictele.
Rujeola este un virus extrem de contagios, transmis prin aer, care afectează în principal copiii cu vârsta sub cinci ani.
Infectarea poate fi prevenită prin două doze de vaccin şi, potrivit OMS, din 2000 până în prezent au fost evitate peste 50 de milioane de decese din cauza rujeolei.
Cazurile de anul trecut au crescut deja cu 79%, ajungând la peste 300.000, potrivit datelor OMS, – despre care se crede că reprezintă doar o mică parte din total.
Cazurile de rujeolă au crescut în majoritatea regiunilor, în principal din cauza lipsei de vaccinări în anii pandemiei de Covid-19, când sistemele de sănătate au fost copleşite şi au rămas în urmă cu vaccinările de rutină pentru bolile care pot fi prevenite.
Ezitarea vaccinării este principalul dintre motivele pentru care cazurile sunt în creştere.
Creşterea numărului de călătorii internaţionale duce, de asemenea, la creşterea numărului de cazuri de rujeolă, iar Jocurile Olimpice de vară de la Paris ar putea declanşa focare, potrivit experţilor.
Având în vedere potenţialul de apariţie a focarelor, părinţii ar trebui să se asigure că copiii lor sunt la zi cu vaccinurile, mai ales dacă programările lor au fost întrerupte de perioadele de carantină Covid, spun ei.
Simptomele rujeolei pe care părinţii ar trebui să le cunoască
Perioada de incubaţie a rujeolei - sau timpul necesar pentru ca infecţia să se dezvolte după ce o persoană a fost expusă la virus - este de obicei de 11-12 zile, potrivit CDC.
Simptomele rujeolei apar, de obicei, la una sau două săptămâni după expunere. Printre primele semne de avertizare se numără: tuse; ochi roşii şi apoşi; nas care curge; şi febră mare.
La două-trei zile după apariţia simptomelor, unii copii dezvoltă mici pete albe în interiorul gurii.
Trei până la cinci zile mai târziu, aceştia pot dezvolta o erupţie cutanată. Aceasta începe sub forma unor pete roşii plate la linia părului de pe faţă şi se poate răspândi pe gâtul, braţele, corpul şi picioarele unei persoane.
Rujeola poate duce la complicaţii, cum ar fi infecţii ale urechii, diaree, pneumonie şi encefalită (umflarea creierului).
Unul până la trei din fiecare 1.000 de copii infectaţi cu rujeolă moare, conform CDC.
Cum se răspândeşte rujeola?
Rujeola este o boală virală care se transmite prin aer şi este foarte contagioasă. Atunci când o persoană tuşeşte sau strănută, particulele de virus pot rămâne în aerul dintr-o încăpere timp de până la două ore, ceea ce expune pe oricine intră în acea cameră la riscul de infectare.
„Pentru cele mai multe dintre aceste virusuri - cum ar fi gripa şi virusul sinciţial respirator (VSR) - trebuie într-adevăr să ai o proximitate destul de strânsă, practic să fii în raza de tuse [a unei persoane infectate], pentru a te infecta", spune dr. Esper.
„În cazul rujeolei, nu trebuie să te afli la aceeaşi distanţă de trei până la şase metri. Trebuie doar să te afli în aceeaşi zonă expusă". Un copil poate, de asemenea, să ia rujeolă după ce atinge o suprafaţă infectată, apoi îşi pune mâinile pe faţă.
Mai mult de 97% dintre cei care şi-au făcut cele două injecţii cu vaccinul împotriva rujeolei în Regatul Unit nu au contractat niciodată boala, adaugă el.
Cât de eficient este vaccinul împotriva rujeolei?
„Avem date care spun că mai mult de 97% dintre persoanele care au primit cele două doze de vaccin nu fac niciodată rujeolă. De obicei, adulţii nu trebuie să fie vaccinaţi din nou, cu excepţia cazului în care există un focar mare în comunitatea lor", spune dr. Esper.
Experţii britanici recomandă părinţilor care nu sunt siguri că şi-au imunizat copilul împotriva rujeolei, să-i vaccineze pentru a se asigura că sunt protejaţi. „Nu există niciun rău dacă un copil primeşte un vaccin în plus", spune ei. „Corpul reacţionează ca şi cum ar fi expus la virus".
Adulţii care nu ştiu dacă au primit vaccinul împotriva rujeolei ar trebui, de asemenea, să ia în considerare vaccinarea, spun specialiştii britanici, mai ales dacă există un focar în comunitatea lor sau dacă au planuri să călătorească internaţional pe viitor.
În România, copiii primesc 2 doze de vaccin ROR, însă după vârsta de 1 an. Prima doză se face la vârsta de 12 luni, iar a doua, la 5 ani.
Gradul de acoperire a vaccinării trebuie să fie de aproximativ 95% pentru a preveni circulaţia virusului în comunităţi.
În multe ţări, campaniile anti-vaccin încearcă să descurajeze părinţii să-şi vaccineze copiii, în ciuda dovezilor ştiinţifice puternice potrivit cărora vaccinurile sunt sigure şi eficiente.
În ultimii ani şi în România rată vaccinării a scăzut semnificativ, în special din cauza activiştilor care militează împotriva vaccinării.
Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, în 5 decembrie, motivând decizia prin creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă şi prin numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi.
Între timp, epidemia s-a extins în toată ţara, singurul judeţ fără niciun caz raportat fiind Vaslui.
Astfel, pentru ultima săptămână de raportare (5 - 10 martie), Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) în România a raportat 777 de noi cazuri confirmate de rujeolă.
De la 1 ianuarie anul trecut şi până la 10 martie 2024, numărul total de îmbolnăviri a ajuns la 8020 de cazuri confirmate cu rujeolă, dintre care 8 decese (3 în judeţul Braşov, 3 în Municipiul Bucureşti, 1 în judeţul Giurgiu şi 1 în judeţul Mureş).
Cea mai mare incidenţă a cazurilor de rujeolă este în judeţele Braşov (251,2 cazuri la 100.000 de locuitori), Mureş (194,14), Covasna (171,3), Giurgiu (117,5) şi Sibiu (92,52).