Coreea va dona României echipamente medicale şi IT de aproape opt milioane de dolari

Coreea va dona României echipamente medicale şi IT de aproape opt milioane de dolari

Guvernul Republicii Coreea donează României echipamente complexe de diagnostic şi secvenţiere, ca răspuns la donaţia de vaccinuri împotriva noului coronavirus făcută de România acestei ţări.

Ministrul Sănătăţii, prof univ. dr. Alexandru Rafila, a anunţat, luni, că România va primi de la Coreea de Sud o donaţie de echipamente medicale şi IT în valoare de aproximativ opt milioane de dolari, informează Agerpres.

El a precizat că sunt echipamente pentru Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi centrele regionale de sănătate publică, şi ar putea să ajungă în România începând cu jumătatea anului până în luna noiembrie.

Ministrul a mai menţionat că donaţia constă din echipamente foarte complexe pentru controlul apei, controlul tutunului şi substanţelor conţinute de tutun, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile, respectiv echipamente de diagnostic şi secvenţiere.

„Toate aceste lucruri vor ajunge în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş, la centrele regionale de sănătate public”, a declarat ministrul Rafila într-o conferinţă de presă comună cu ambasadorul Republicii Coreea în România, Rim Kap-soo.

Potrivit ministrului, gestul Coreei de Sud vine în „contrapartidă” cu o donaţie de vaccinuri împotriva noului coronavirus făcută de România acestei ţări.

Ministrul Sănătăţii a precizat că echipamentele sunt noi, de ultimă generaţie, iar  congelatoarele de mare capacitate de minus 80 de grade care au lipsit vor genera o cantitate de stocare extrem de mare.

„Întotdeauna am discutat de capacitate limitată de stocare. La sfârşitul acestui proiect, România va avea o capacitate de stocare pentru produse biologice, pentru vaccinuri, pentru alte produse de bune calitate", a explicat ministrul Rafila.

viewscnt